Visele torc

[Dumitru Mocanu]

Am ascuns petalele
vorbelor tale
în buzunarul cămașei.
Parfumul lor
îmi acoperă rănile
cu săruturi.

Ca pisicile,
visele torc
sub ferestre
și pictează
în irisul ochilor
fire de iarbă.

Cobor fruntea
între brațe firave,
agățate cuminți
între cer și pământ.
Adun ceața
într-un pahar cu rosé
să las apusul
să curgă.

[Mihaela Popa]

o scriere mătăsoasă cu excepția cuvântului "cămașei"

m-a impresionat al doilea vers în mod deosebit, are, exact cum spune Lisia, o delicatețe senzorială, cred că de acolo începe, cu adevărat, poezia.

[Vasilisia Lazăr]

Poezia dumneavoastră respiră o delicatețe senzorială, în care iubirea și visul devin forme de vindecare tăcută. Imaginile fine – petalele vorbelor, visele care torc, iarba pictată în iris – creează o atmosferă intimă, aproape tactilă, unde fragilitatea capătă frumusețe. Gesturile simple, dar pline de simbol, transformă cotidianul într-un spațiu poetic al alinării. Finalul, cu ceața adunată într-un pahar și apusul lăsat să curgă, aduce o melancolie calmă, acceptată cu blândețe. O poezie subtilă, caldă și profund umană.

Grig are dreptate cu forma cuvântului menționat.

[Chris]

visele torc
sub ferestre
și pictează
în irisul ochilor
fire de iarbă. - mi-a placut aceasta imagine in mod deosebit

frumos!

[Grig Salvan]

O reverie cu imagini diafane în cuvinte puține, dar emoția și căldura transpar din ele, cu un final elegant care mi-a plăcut. Cu o mică observație: forma „cămașei” e vetustă, forma actuală e „cămășii”.

[Cornaciu Nicoleta Ramona]

Metaforele redau sensibilitatea    versurilor  pline de iubire.

[Mihai Katin]

Ca pisicile,
visele torc
sub ferestre
și pictează
în irisul ochilor
fire de iarbă.    un regal metaforic,  ipostaze inedite ale unui onirism  ce explorează cu vrere sau nu un real  care  sugerează starea finala:

 Adun ceața
într-un pahar cu rosé
să las apusul
să curgă

cu  multa pretuire

[Costel Zăgan]

Poezia iese din cuvinte: încotro se-ndreaptă tăcerea?