Un pom, o casă, o urmă, o umbră, o iubire

[carmen popescu]

Îmi place să mă împiedic
de urmele pașilor tăi, scufundate în pământul reavăn.
Aș ști că nu ai uitat să mergi.
Aș măsura chiar distanța dintre ele.
Așa aș afla cât de tare te grăbești prin viață.
Știu, știu că sunt zile și zile,
Îmi place să te simt.
Azi ai fugit.
Probabil atâta căldură te-a grăbit spre un adăpost.
Sunt bune și extremele,
cauți întotdeauna loc de refugiu.
Acolo, e bine e o altă stare,
alta decât cea pe care ai avut-o până acum.
Poate o regăsire totală
te va ajuta să fii și umbră,
nu numai pași neodihniți.
Să nu uiți! Eu voi fi tot timpul aproape!
Important este să lași ceva după tine:
Un pom, o casă, o urmă, o umbră,
o iubire
și, atunci, sigur ai împământeni
trecerea ta pe aici.

 

[gabriel cristea]

Un poem de-o expresivitate și tristețe covârșitoare!