Tu, Iubire
(Glosă)
Iubire, dor de primăvară,
Zefir din zarea cea albastră,
M-ai înrobit de prima oară
Cu ispitirea ta, măiastră.
Cu farmecul de lună plină,
Îmi umpli nopțile cu stele,
Atât de caldă și senină,
Tu, ești minunea vieții mele.
În calea mea ești o cărare
Printre hățișuri de mistere,
În pajiștea de la izvoare
Te pierzi precum o adiere.
Te cânt în tril de ciocârlie
Urcând spre cer a mia oară,
Mă scuturi de melancolie,
Iubire, dor de primăvară.
Mă răcorești în zi de vară
Cu răsuflarea de naiadă
Iar glasul tău, în fapt de seară,
Picură-n suflet a baladă...
Foșnet de codru ca o taină,
Colindul sfânt de la fereastră,
Mângâietoare, ca o doină,
Zefir, din zarea cea albastră.
A fost de-ajuns să fii pe-aproape
Ca o părere, ca o boare,
Ca o nălucă peste ape,
Ca firea mea să se-înfioare.
Cu farmecul privirii brune
Ce mă pătrunde ca o fiară,
Desprinsă parcă din genune,
M-ai înrobit de prima oară.
Ești pui de zână, diafană,
Un licăr de ispită nudă,
Atât de pură, filigrană,
Ești și cuminte și zăludă.
Izbuc de ape stăvilite
În rugăciune de sihastră,
Mi-ai rupt porniri înlănțuite,
Cu ispitirea ta măiastră.
În clipa de singurătate
Ai spart tăcerea din unghere
Și vălul de timiditate,
S-a depărtat ca o părere.
Din ochi privirea mea te fură
Și-n inimă mi te anină,
M-ai îmblânzit cu-a ta făptură,
Cu farmecul de lună plină.
Și în iatacul firii tale,
Citesc ecouri de dorințe
Ascunse-n tremur de petale
Și-n tainicele suferințe.
Cu murmurul de șoapte stinse
În mângâieri de mâini rebele,
Îmi scânteiezi simțiri încinse,
Îmi umpli nopțile cu stele.
În adâncimi de-însingurare
Plutim în doi, pe o aripă,
Pierduți pe-un țărm, sub altă zare,
În nesfârșita noastră clipă.
Presari un farmec de visare
În nopțile fără lumină,
Căci tu ești ca o alinare,
Atât de caldă și senină.
Plutesc două frânturi de cântec
În patima îmbrățișării,
Îngân de lacrimi și de zâmbet,
În nesfârșitul larg al zării.
Suntem o singură fărâmă
De suflete în praf de stele,
Tu ești iubită, muză, mamă...
Tu, ești minunea vieții mele!
Tu, ești minunea vieții mele,
Atât de caldă și senină,
Îmi umpli nopțile cu stele,
Cu farmecul de lună plină.
Cu ispitirea ta, măiastră,
M-ai înrobit de prima oară,
Zefir din zarea cea albastră,
Iubire, dor de primăvară!
(din volumul ”Secundele iubirii”, în curs de editare)
Adaugă un comentariu
Atenție la virgulele puse aiurea.
Inspitirea ta măiastră (fără virgulă)
Tu ești minunea vieții mele (fără virgulă între subiect și predicat)
Foșnet de codru ca o taină - atenție la acest vers, măsura lui e greșită.
Nu e rea deloc, e proaspătă, avântată. Dar repetați virgulă după tu și nu pare a fi un vocativ acolo.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Așteptăm DONATORI și pentru perioada septembrie 2022 - septembrie 2023:
© 2023 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE