tsunami în grădina cu vise

[Nuta Craciun]

azi noapte te-am visat
purtai acelaşi pulover verde şi acelaşi zâmbet

aerul mă iubea cu mâinile tale
din ochi îţi curgeau primăveri neînchipuit de frumoase
te ţineam în braţe ca pe un copil
zâmbetul tău clătina calea lactee

lucrurile pe care nu le atingi tu
nu mai ştiu să respire
nu ştiu unde s-a dus acum lumea mea
a fost luată pe sus de o tornadă
şi mutată dincolo de mine

uneori visez că mătur nisipul de pe plajă
şi el nu se termină niciodată

coşmarul e tot un vis îmi spun resemnată
răsucindu-mi o şuviţă rebelă

[Nuta Craciun]

"neinchipuit", am corectat, multumesc! 

cred ca nu poezia trebuie sa vibreze, noi trebuie sa vibram la ea... iar cand nu vibram inseamna ca e undeva un "bai"... poate e la mine! initial am plecat de la primele 2 versuri care mie mi-au placut si le aveam in minte de mult timp, am inceput sa "brodez" plecand de aici si cam asta a iesit... multumesc de parere! 

[Ion Lazăr da Coza]

neînchiuit?

Poezia are mesaj, imagini... totuși nu vibrează.

da Coza

[Nuta Craciun]

multumesc de parere, Sofy! 

[Sofia Sincă]

Așa cum spune și titlul este povestea unui vis, ceva metaforizat. Prea multe pronume, să nu mai spunem că multitudinea cuvintelor de legătură, atrage după sine tenta de poveste. Singura metaforă care mi-a plăcut, aerul mă iubea cu mâinile tale.

Dar este doar părerea mea,

Sofy