Trec orele...

[Corneliu Neagu]

Trec orele grăbite prin acele de ceas,

minutele agile ajung tacit din urmă,  

secunda dintre ace, rămasă fără glas,

adună, în tăcere, speranța ce se curmă.

 

Se simte neuitarea, ajunsă din trecut

cu vântul care-aduce, pe aripa sa rece,

înfiorarea toamnei şi dorul renăscut

cu ultima bătaie, a orei care trece.

 

Cad frunzele uscate în parcul adormit,

iar vântul le adună sub băncile uitate

pe-aleile brodate cu dale-n keramit,

de-o parte și de alta urcând înspre cetate.

 

De sus, de pe terasă, aud un saxofon,

își urcă iar bemolii în sferele astrale

călare pe octava plecată din trombon

cu notele furate din partituri banale.

 

Reascultând fanfara, mă macină un gând,

sub care, nechemată, ajunge o-ntrebare –

zăpezile iubirii vor reveni curând

sau vânturile aspre aduc doar așteptare?

 

[Corneliu Neagu]

Mulțumiri alese și gând bun,Chris!

[Chris]

frumos, nostalgic

[Corneliu Neagu]

Mulțumiri alese pentru aprecieri și felicitări, dragă prietenă și colegă Floare!

[Floare Arbore]

un poem demn de toată admirația. sincere felicitări dragă prieten și coleg Corneliu.