Ajung de departe-amintiri încărcate

cu sete de oaze, pierdute-n deșert,   

cu doruri crescând din vrăjite păcate,

venite spre seară pe gândul inert.

Dar gândul pornește pe aripi albastre,

se duce spre zări, prin vrăjit asfințit, 

dispare în noapte, gonind printre astre,

ajunge pe dune-n deșert adormit.

Și trece prin focuri, la margini de ape,

cu dulci amintiri care poartă povești                                                  

cu hoți de cadâne ce vin să-și adape

cămilele suple și cai arăbești.

 

Te văd ferecată cu lanțuri de-aramă,

la marginea oazei te zbați în dureri,  

iar plânsetul tău de acolo mă cheamă

cu glas rătăcit și cu ochi adulteri.

În lanțuri de-argint, sub ploaia de stele,

te văd între focuri cum tristă privești,

iar ochii-ți, trecând printre zalele grele,

în noapte revarsă lumini nefirești.

În lanțuri de aur te văd ferecată,

arunci înspre mine dorințe-n delir,

iar inima-mi frântă începe să bată

pe ritmuri celeste de sfânt elixir.

 

Să vin mai degrabă, o mult prea dorită

cadână regească a gândului meu,

căci lanțul de-aramă mă duce-n ispită,

aș vrea să îl frâng cu putere de zeu.

Și lanțul de-argint peste dună mă cheamă

cu doruri pierdute cândva în deșert,

întoarse să-mi spulbere ultima teamă

când eu lângă oaza vrăjită te-aștept.

Degrabă să vin, ca din lanțul de aur

cunună regească pe cap să-ți croiesc,

puterea-mi din gânduri devine un faur

ce-n taină îți caută chipul domnesc.

 

Cu tine în brațe, să merg către casă,

pe aripi de înger în zbor să te duc,

să stăm lângă sobă în noaptea geroasă

și visul să-l cernem pe gândul năuc.

 

NOTĂ: Dunyazada era o prințesă arabă,

soră a vestitei Șeherezada, povestitoarea

celor „O mie și una de nopți”. În acest poem,

Dunyazada este neuitata prințesă arabă

a sufletului meu.

Vizualizări: 91

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Corneliu Neagu pe Martie 26, 2023 la 8:57am

Mulțumesc Dorina Pop, gânduri alese din partea mea!

Comentariu publicat de Pop Dorina pe Martie 26, 2023 la 8:01am

Un semn de plăcută lectură.

Comentariu publicat de Corneliu Neagu pe Martie 26, 2023 la 5:23am

Dragă prietenă Floare, mulțumiri alese din partea mea pentru aprecierea versurilor din acest poem, în care sunt transpuse idilic și, în același timp, metaforic crâmpeie din viața și trăirile mele la marginea tărâmului deșertic al Saharei !

Comentariu publicat de Corneliu Neagu pe Martie 25, 2023 la 1:45pm

Stimată prietenă și colegă de condei Manuela Munteanu, mulțumiri alese pentru popasul în lumea versurilor mele despre prințesa Dunyazada - amestec de poveste și amintiri personale din lumea arabă a anilor 1980-1990, cu mirajul  oazelor și dunelor din deșertul saharian, cu hoții de cai și de cămile, cu prințese și cadâne de neuitat, care mi-au trecut prin viață și prin suflet. Onorat de acest comentariu frumos, pe care l-am citit cu sufletul la gură, pentru că sufletul meu este o poartă deschisă mereu pentru frumos și împăcare!

Comentariu publicat de Manuela Munteanu pe Martie 25, 2023 la 12:42pm

Cât de frumos! Oscilez între admirația pentru vers și cea pentru ,,neuitarea" sufletului dumneavoastră,  dar revin la vers. Este o versiune poetică (cea a mirajului gândului și spațiului imagistic), cu care m-ați obișnuit demult, dar este o atât de mare muzicalitate în conceperea versului și-n dimensiunea semantică, încât vrăjiți de fiecare dată. Felicitări!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ - poetă, membră UZPR (redactor promovare media) 

CARMEN POPESCU - scriitoare, membră UZPR (redactor promovare media) 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

important!

Activitatea Recentă

Lui Loredana i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 7 ore în urmă
Lui Loredana i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Loredana îi place postarea pe blog Fericitul meu amic a lui PERJU LAURENTIU VIOREL
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Loredana îi place postarea pe blog Fiori a lui PERJU LAURENTIU VIOREL
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Loredana îi place postarea pe blog Rugăminte către timp a lui PERJU LAURENTIU VIOREL
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Loredana îi place postarea pe blog Deziluzii a lui PERJU LAURENTIU VIOREL
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Loredana îi place postarea pe blog Rămas-am doi, a lui PERJU LAURENTIU VIOREL
cu 7 ore în urmă
Loredana şi Vasilisia Lazăr sunt acum prieteni
cu 7 ore în urmă
Loredana a lăsat un comentariu pentru Vasilisia Lazăr
"Multumesc frumos!!"
cu 7 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a lăsat un comentariu pentru Loredana
"Bun venit! 🌺"
cu 7 ore în urmă
Loredana este acum membru al ÎNSEMNE CULTURALE
cu 7 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Când nu mai rămâne nimeni a utilizatorului Ana-Maria Butuza
"Și totuși, poate că într-o zi mori și nu mai există nimeni....Dumnezeule Mare cat de mult…"
cu 8 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Brațele se-mpletesc ca fumul, se-nalță la cer a utilizatorului Maria Mitea
"fără aripi, liniștea coboară peste noi, și e atât de bine, e atât de bine, e atât…"
cu 8 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Poți să alegi a utilizatorului Ana-Maria Butuza
"Mă vede dincolo de haine, de cumințenie, de toate lucrurile pe care le-am pus peste mine ca să nu…"
cu 8 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Tinereţea îşi scrie visele a utilizatorului Mihai Katin
"nu ii mai lăsați sa își  irosească aceasta extraordinara stare a …"
cu 8 ore în urmă
Postare de log efectuată de Mihai Katin

Tinereţea îşi scrie visele

Tinereţea îşi scrie viselePe ziduri obscure,Refulări rupestre,Primitiv asfaltPe care se sparg…Vezi mai mult
cu 8 ore în urmă
Alina Ilie a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Porumbel fără aripi a utilizatorului Alina Ilie
"Vă mulțumesc frumos pentru timp și pentru aprecieri! Deși limbajul este simplu, acest poem este…"
cu 10 ore în urmă
Postare de log efectuată de Alina Ilie

În pas de vals

Când prima petală a fost vrăjită de vânt,Surorile ei s-au adunat în îmbrățișare,Cum strângi palmele…Vezi mai mult
cu 12 ore în urmă
Lui Ioan Muntean i-a plăcut discuţia Poți să alegi a lui Ana-Maria Butuza
cu 16 ore în urmă
Lui Ioan Muntean i-a plăcut profilul lui Cristina Nălbitoru
cu 16 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi – 2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine – 2013 AICI

© 2026   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor