Năpădit de vâsc
Într-un târziu stejarul
Uscatu-s-a-n vânt
Am grumaz tare, Doamne,
Dar nu-mi da cât pot duce
Adaugă un comentariu
Astă-vară, Mihaela, am ieșit într-o excursie și chiar am văzut un ditamai stejarul uscat din cauza vâscului (plantă parazitară). M-a impresionat!...
Corina, drag de popasul tău!
pătrunzător, sensibil, meditativ
admirație!
Dacă mai aveam îndoieli, s-au spulberat - Elena şi Dragoş, m-aţi convins!
Îmbrăţişări,
Îmi place foarte mult! Admirație! :)
Probabil că tocmai mesajul frust, uman al acestor poeme dau farmec, Valeria.
Reciproca,
Doamne, câtă profunzime și cât frumos în mini poemul tău!! Varianta postată este mai bună!!
Felicitări!!
Ion,
Acum dacă mi-ai arătat şi varianta în lucru, sincer să fiu, între cele două, eu o prefer pe cea postată. Sună mai româneşte, mai neaoş. Poezia ta este încărcată de simboluri româneşti, de aici preferinţa mea pentru varianta postată.
Totuşi, tu trebuie să ţii cont unde rezonezi. Eu cred că în varianta postată rezonezi!
Tu decizi! La mine e doar o părere!
Dragoș, ca variantă de lucru, am următoarea shimo, care mi se pare, ca mesaj, mai universală, mai arhetipală:
Am grumazul tare, zei,
Dar nu-mi dați cât pot duce
Onorant popasul tău,
© 2023 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE