Tu, nălucă,

[Monica Pester]

Nori se-adună și se duc,  într-un joc banal de seară

Eu îngân o partitură tristă pe o pianină rară

Sunt parcă închisă într-un muzeu cu personaje

De ceară, cu mari păpuși,  și alături cu mulajje

Vin  de sus și nu știu unde-aș vrea să mă opresc

Între umbrele ce-ncearcă repede să hotărăsc

Între valuri din lagune ce descoperă comori

Sau în aripile-ntinse venite de peste mări

Și mă sparg atunci în cioburi, mari și mici, fără dureri

Să te-aștept într-o livadă doar cu prune și cu meri

Să te-aștept o viață-ntreagă fără să clipesc din gene

Să fac noaptea zi, s-aduc tot eternul între perne

Ești din visul meu, iubite, tu mi-ai mai rămas și încă

Nu te pierd și nu mă-ndur să te-arunc în apa-adâncă

Ești ofranda ce-mi aduce un destin necontestat

Nu te dau pe nici o miză sau pe-un fals de nestemat

Și ca orice floare rară răsfățată-n sfere largi

Am să îți cultiv imagini din pădurile de fragi

Și-am să-ți desenez culoarea cea mai veselă din spectru

Ca să-ți depășești chenarul de imagine de centru

Fac din diamant castele și mă mut cu umbra ta

Știu să mă prefac în zână sau prințesă de ai vrea

Și când vremea se va duce spre apusul nechemat

Tu nu vei mai fi nălucă ci un chip adevărat 

[Chris]

frumos!

[gina zaharia]

Nu te dau pe nici o miză

Convingător poemul.

[Monica Pester]

Mulțumesc mult, Floare ,  ești generoasa . _Aceleași urări ți le îndrept cu drag si tie !