Sub legea iubirii

[Florin A.]

Minune, tu ești,

Dar eu ca să fiu, iubesc.

Doar așa mă adun din pustiu,

Din golul rotund, din neant...

Mă compun din nimic

Sub legea iubirii.

Recunosc, mi-e ușor să iubesc

O lume întreagă,

Când tu faci parte din ea.

Alcătuire pură cu tine în centru,

Aceasta este lumea mea.

Recunosc, mi-e destul să iubesc...

Pe tine,

O, dulce minune a mea!

[Florin A.]

Vă mulțumesc mult pentru critică, domnule Grig Salvan! Apreciez sincera dumneavoastră analiză a textului.

Însă cu privire la finalul despre care spuneți că este incomplet gramatical, aș vrea să menționez că a fost lăsat intenționat așa pentru a crea un element surpriză. Adică afirm inițial ca iubesc sub formă generică și asta aduce un iz de banalitate, de unde apoi accentuez in sensul că nu orice, ci "Pe tine", ca mesaj direct către cea căreia îi este dedicat textul să zicem.

Poate că niște puncte de suspensie după versul "Recunosc, mi-e destul să iubesc" ar face mai mult sens - o să fac această ajustare.

[Grig Salvan]

O declarație de dragoste cu unele elemente poetice cum ar fi:

„Doar așa mă adun din pustiu,

Din golul rotund, din neant...

Mă compun din nimic

Sub legea iubirii.”

...dar și unele formulări adolescentine, iar finalul „O, dulce minunea mea!” e prea eminescian!

Iar expresia „mi-e destul să iubesc pe tine” e incompletă gramatical. Corect e „mi-e destul să te iubesc pe tine”.

[Vasilisia Lazăr]

Bine ați venit pe Însemne culturale! Doar un singur text nu e destul pentru a-mi forma o părere. Aștept pe următorul.

[Mihai Katin]

un  poem  sincer  si  de o  natura  pozitiva  pe  care  merita  sa o  pretuim!