sticlos de adevărat

[Ana Sofian]

1. colț sfărâmat în pupila ce îmi înghite noaptea nu mă căuta nici eu nu mă găsesc în cochilia mea ninsorile și-au făcut cuib zboară cocorii însingurați spre tărâmul unui nicăieri mai prezent ca oricând spunem confluențe și anulăm cursuri matca fluviului se umple doar cu singurătățile noastre se preschimbă în brațe de fum până sus cât mai sus noi - pelerini spre cerul gol

2.mă dezlipesc din umbră să răsar când ochii mi te aduc în dar pe bancă au căzut frunze din frunze s-au ridicat culori printre culori s-au rătăcit ploi nu-mi irosi lacrima strânge cuvântul și-n rădăcina lui strecoară gândul că te mai am - mugure din lumina furișată pe sub geana unui răsărit leneș

3. dinspre zid jumătăți de ziuă preschimbate-n silabe sensuri destrămate ca fuioarele de aer ne respirăm finalul cu bucuria unui condamnat la viață din mine punctul din tine linia ca o continuare firească a ceea ce sunt

4. învelește-mă cu uitare

[Ana Sofian]

vor cădea mereu spre murire

vor cădea peste chipuri de lut

vor cădea risipind amăgire

că am fost fulguri și-am știut

cum o iarnă ne este iubire...Dragoș!

[Iordachescu Dragos Nicolae]

"... au căzut frunze din frunze..." Ana! Frumos!

Complimente,