Șoarecele

[Ion Lazăr da Coza]

 

să fii prea habotnic

e ca și cu excesul de modestie –

sărsăiește Sarsailă

 

ca ghimpele în palma săracului

se băga-n strană Pavâl

de se credea țârcovnic mai țârcovnic

decât țârcovnicul îngăduit de popor iar crucile

pe care le închipuiau

pe umerii concavi

el și Penistița

(nevastă de-a doua c-a fost vădan trei ani)

când se rugau

mai mari păreau

decât cea de pe

clopotniță

ecou de monedă calpă

dacă le poposea în poartă un sinistrat

pentru o țoală rărită-n coate pentru

un blid de fasole îl luau

ca pe-un lotru cu hăitași flămânzi

(de mult nu le mai priveau sătenii ferestrele

nepoții nici atât)

ferestre și

casa parohială avea dar îmbelşugat

oblonite de popă erau mai ales

la camera unde

moși babe surde fecioare

se spovedeau

la fiecare asfințit

de post și prin peretele căreia

preoteasa mușina rătăcirile

satului și de-aici fir de pir toți

copileau cărările neaghesmuite ale celorlalți

să pară ei mai curați

dar să-ți coconești

tu mirean

odaie-altar parcă prea

consfințești bucurie de spart chimval

 

nu s-ar fi aflat de acea încăpere dacă

Penistița

de parcă-i ardea pe tulpan acoperișul

n-ar fi ieșit pe mal

la bărbat-su

strigând

(ara peste gârlă pedepsitul):

– Văleeeeu, Pavili-Paviliii!...

Un drac de șoricel

A intrat în camera de rugăciuni!

 

De atunci

Toți sătenii se lăudau

Că au și ei cameră de închinat

 

Șoareci aveau de mult.

                            din ciclu „La Ghizunie”

[Ion Lazăr da Coza]

Habotnicie și fățărnicie întâlnim și la nalte fețe bisericești, darmite...

Drag de popasul tău, Sofia!

[Ion Lazăr da Coza]

Nu există tribunal mai just ca cel al satului. spui, Gabriela. Just! Dacă satul mai are și șoareci...

Drag,

[Corina Militaru]

O desfătare, personajele tale. Cât de frumos le caricaturizezi!

Șoareci aveau de mult. :))

Preţuire,

[Iordachescu Dragos Nicolae]

Domnule da Coza,

Când am făcut afirmaţia că sunteţi moldovean nu am făcut-o în sens peiorativ... să fim serioşi... toată cultura românească se sprijină pe scriitori şi poeţi moldoveni... istoria şi biserica, de asemeni. Nu intru în detalii... nu e cazul. Am făcut-o la modul admirativ. Acum, referitor la întrebarea cu prozo-poemele... nu ştiu dacă sunt în măsură să răspund! Ce ştiu, însă, este că Ion Lazăr da Coza scrie şi poezie în vers liber (vorbesc doar de ceea ce ştiu)... şi nu scrie rău. Asta pe lângă proză. Cam asta era ideea mea cu poezia... pentru asta am subliniat că aceste texte, din punctul meu de vedere, intră la capitolul proză.

Era o provocare, domnule!

Consideraţie,

[Ion Lazăr da Coza]

Domnule Iordăchescu, vă mulțumesc pentru acest Se vede că sunteţi moldovean, domnule da Coza. Asta caut mereu.

Dacă acceptăm poeme în proză, de ce să nu acceptăm prozo-poeme? Zic și io...

Cum proiectul e în lucru, meditez la ce ai spus. Unele subiecte îmi dau voie să fiu mai liric, altele nu.

Reciproca,

[Sofia Sincă]

Departe de umilinţa pe care o cere credinţa, pe eroii tăi îi caracterizează habotismul, făţărnicia... Nu sunt singurii, sunt peste tot astfel de ''pocăiţi''. Ei sunt doar prototipul celor care fac prea mult caz de credinţa lor.

Însă plăcerera cititorului se găseşte în lecturarea textului, în profunzimea frazelor convingătoare şi desigur, mucalite.

Am citit cu deosebită plăcere şi am admirat parfumul rural al mesajului.

Sofy

[Gabriela Grădinariu]

Mai catolic decât Papa:))Nu există tribunal mai just ca cel al satului. Admiraţie!

[Iordachescu Dragos Nicolae]

Se vede că sunteţi moldovean, domnule da Coza. Moldovenii au un fel anume a povesti ce nu poate fi imitat şi nici copiat... au acea parte de arhaic ce te loveşte în moalele capului.

Mi-a plăcut... de departe a vă flata! Însă textul, din punctul meu de vedere proză, poartă marca autorului.

Încântat!

Consideraţie,