Ca să pot face lemnul și piatra să cânte
am traversat timpul căutând învățăturile vechi,
m-am întors la primii străbuni și am vorbit cu ei
la vatra de foc din fața casei înfășurat într-o pătură,
le-am ascultat râsul , plânsul și dorul neostoit
asternut pe coroana marelui arbore
din care fine nervuri circulă azi prin venele mele,
am băut cu ei amarul pelin și țuica de prună,
cu pumnul puternic am strivit ceapa,
mâncând cu poftă nebună brânză și slană,
împreună am căutat ciupercile albe sub mușchiul pădurii,
aflând înțelesurile ascunse din scorburi și vizuini,
învățând mersul norilor și chipurile lunii,
mi-au botezat palmele cu licorile viilor lor
și cu lacrima mamei ce și-a pierdut fiul,
cu mângâierile mâinilor lor noduroase
când alint lutul, lemnul și piatra
simt căldura focului, iar dalta
e vie și caldă ca inima iubitei,
uneori își ia singură zborul
transformată în pasăre albă
și urcă spre soare sus, tot mai sus,
lăsându-mă pe mine aici
ostenit de toți și de toate.

Vizualizări: 102

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Daniela Albu pe Septembrie 22, 2023 la 10:24am

Multumesc. Am editat cuvântul ortografiat greșit.

Comentariu publicat de bolache alexandru pe Septembrie 22, 2023 la 1:02am

Probabil ați vrut să scrieți împreună nu îmrepună... mi ați lăsat apa în gură... cu țuică și slană. O mai fi și brânză de oaie, m-ați pierdut. De fapt m-ați câștigat. O poezie frumoasă și cu apetit!

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Septembrie 21, 2023 la 11:58pm

Drumul creației e unul lung și sinuos. Un poem amplu care-l descrie. Cred că putea fi mai sintetizat, cu mai puține simboluri, dar foarte puternice. E doar părerea mea.

Comentariu publicat de Mihai Katin pe Septembrie 21, 2023 la 8:01pm

îmrepună am căutat ciupercile albe sub mușchiul pădurii,  bqanuiesc  ca  este impreuna ....

   este  un poem  dedicat  cu multa  simtire  poetica  unui  artist si  intotdeauna  acest  lucru  este merituos  pentru  ca  arta  presupune  durere si  suferinta, altfel  este doar   un joc  de societate , o  meschinarie  a ratiunii ...

cu  pretuire!

Comentariu publicat de Manuela Munteanu pe Septembrie 21, 2023 la 4:20pm

Mitul ancestralului și bucuria vechilor noastre simțiri au născut profunzimi poetice. Foarte frumos!

Comentariu publicat de Daniela Albu pe Septembrie 21, 2023 la 2:49pm

Vă mulțumesc.

Comentariu publicat de gabriel cristea pe Septembrie 21, 2023 la 1:28pm

Un poem ce pune toate angrenajele native într-o mișcare sculpturală. Felicitări! 

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ - poetă, membră UZPR (redactor promovare media) 

CARMEN POPESCU - scriitoare, membră UZPR (redactor promovare media) 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

important!

Activitatea Recentă

Postare de log efectuată de Crinu Sorin Leşe

Interioare (2)

De prin păduri s-a pogorât pelerinaj de ciute să îi mai pască din urâturâtului făcute. Au auzit…Vezi mai mult
cu 1 oră în urmă
Cristina Nălbitoru a adăugat o discuţie la grupul
Prezentare grafică

Ciprian Porumbescu un geniu al muzicii noastre, Casa Memorială și Muzeul Memorial care-i poartă numele

Există locuri în care timpul nu curge în secunde, ci în acorduri de vioară. Iar pământul pare să…Vezi mai mult
cu 2 ore în urmă
Costel Zăgan şi-a partajat postarea de blog pe Facebook
cu 16 ore în urmă
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ochi a utilizatorului Costel Zăgan
"Vă mulțumesc frumos!"
cu 16 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ochi a utilizatorului Costel Zăgan
"Două catrene de cristal!"
ieri
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Ochi a lui Costel Zăgan
ieri
Crinu Sorin Leşe a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ochi a utilizatorului Costel Zăgan
"Emoționant!"
ieri
Utilizatorului Crinu Sorin Leşe îi place postarea pe blog Ochi a lui Costel Zăgan
ieri
Costel Zăgan şi-a partajat postarea de blog pe Facebook
ieri
Postare de log efectuată de Costel Zăgan

Ochi

Mă învârtînjurulcaseilacrimăcupatruperețiCostel Zăgan, Hyperion, Nr.1-2-3/ 2026 Vezi mai mult
ieri
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog El a lui ovidiu
ieri
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Punct de vedere (2) a utilizatorului Crinu Sorin Leşe
"Frum os si dureros!"
ieri
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Punct de vedere (2) a lui Crinu Sorin Leşe
ieri
Crinu Sorin Leşe a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog El a utilizatorului ovidiu
""zgomotul străzii cade din lume ca o frunză uscată.""
ieri
Utilizatorului Crinu Sorin Leşe îi place postarea pe blog El a lui ovidiu
ieri
Postare de log efectuată de Crinu Sorin Leşe

Punct de vedere (2)

Hei, hei, la apusCuvântul nesupus,Hei, hei, bate vântDin ultimul cuvânt. Când superficialul e în…Vezi mai mult
ieri
Postare de log efectuată de Dragoș

=Prințule?=

Același vid.. aceiași doi ochi..."Prințule, te-am regăsit" Urechile-mi sângerează de la sunetul…Vezi mai mult
ieri
Postare de log efectuată de ovidiu

El

Timpulstrânge liniștea într-un potir de nestemate,precum apa vie la izvorul începuturilor.Durerea…Vezi mai mult
ieri
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog dimineață din marmură a utilizatorului Maria Mitea
"Ziua buna, la tine.  Valenta: ne-ncurcăm în fus   ne-ncurcăm în fus…"
Miercuri
ELENA AGIU-NEACSU a contribuit cu răspunsuri la discuţia Medicină vs istorie - Interviu cu medicul oftalmolog Constantin Ionițescu, pasionat de vestigiile istorice ale României - a utilizatorului Ion Nălbitoru în grupul ESEURI, INTERVIURI, JURNALISM LITERAR...
"Felicitări amândurora! Cu aleasă preţuire, Elena Agiu Neacşu"
Marţi

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi – 2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine – 2013 AICI

© 2026   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor