Scrisoare către prietenul Ion

[Ionel Mony Constantin]

Motto:
„Lazăre, ridică-te şi umblă”

Trecu un an în ghizunia ta,
E iarnă, ger, zăpadă tot nu este.
Mă-ntreabă prietenii, mai scrii ceva?
Şi despre  tine  cum  ne vine veste.

Eu cred că totuşi mai compui poezii,
În somn profund, în Coza ta natală,
Poemele  sunt triste pandemii,
Iar versul lor ne roade ca o boală.

Şi aşteptăm să vină seara ta
Să le reciţi în clipele astrale
Iar toţi poeţii se vor aduna
Strânşi la cenaclul nemuririi tale.

Atunci când noaptea va cădea albastră
Şi steaua ta pe cer va răsări   

Ai să ne povesteşti de Vrancea noastră
Cum nimeni n-a știut a povesti.

Dacă vei fi o clipă ostenitit
În faţa colii albe de hârtie
Ascultă ce Iisus a poruncit:
„Tu, Lazăre, aşează-te şi scrie!”

[Valeria Merca]

Emoționant! 

„Şi-atunci când noaptea va cădea albastră
Şi steaua ta pe cer va răsări

Ai să ne povesteşti de Vrancea noastră
Cum nimeni n-a știut a povesti. ”

[gina zaharia]

Cu siguranță Lazăr a primit scrisoarea dvs și a citit-o în cenaclu.

Prețuire!

[Nădejde Angelina]

Eu cred că încă mai compui poezii
În somn letal în Coza ta rurală,
Poemele sunt triste pandemii
Iar versul lor ne doare ca o boală

Ne este tare dor de el... Vă mulțumim!

[Sofia Sincă]

S-au mai așezat versurile.

Cu drag și pioșenie pentru fondatorul acestui site și prietenul nostru de neuitat.

Cinste ție autorule!

Sofi