Scrisoare

[Monica Pester]

Albastrul care șade-n călimară,

Penița încercată greu de timp,

Se zbat să țeasă foii-o piesă rară

Cerându-i muzei tale anotimp.

Lacrimi amare, o dorință oarbă,

Se-arata-n diamant neșlefuit 

Somnul adânc și nechemat să soarbă

Vise din scrinul tău neprețuit.

Nu ai habar de Luna ce inundă 

Stele de jar aprinse-n jurul ei,

Cu inima bolnavă și flămândă,

Otravă din pahar ai vrea să bei.

Gândul ucide albe nopți în ropot,

Clepsidrele se-agită și se sparg,

În piept, bătaia sună ca un clopot

Când  rătăcești și ultimul catarg.

Iar teama despuiată e în drum,

Zâmbește cu obrazu-i glaciar,

Tu rupe din trecut fâșii de scrum 

Pe-o filă albă, viața-ncepe iar.

[Stanescu Valentin]

Legea echilibrului acţionează imperativ: ’’ Inima-ți e bolnavă și flămândă, Otravă din pahar ai vrea să bei.’’ urcând apoi spre clipa-n care ’’ Pe-o filă albă, viața-ncepe iar.’’. Doamnă Monica mi-a plăcut poemul şi vă aştept să treceţi prin Valenta ’’Seara coboară’’.

 

Curge frumos dar tare trist scrisoarea

Peniţa lăcrimează-n aşteptare

Pe buza nopţii şi-a pierdut răbdarea

Pe alb trasează un contur de floare...

[Monica Pester]

Sunteți rar, dar cu atât mai prețios, dle Katin. 

Onoarea este a mea !

[Mihai Katin]

Gonind, trec albe nopți în ropot,

Clepsidre se agită și se sparg,

În piept, bătaia sună ca un clopot

Când rătăcești și ultimul catarg.   un catren  care  doare ,un  poem  care  infioara  prin  acea  luciditate  a  metaforelor  finale...

cu  pretuire