Sclavia eului

[Camelia Ardelean]

Suntem sclavii propriului trup,

Ai eului metamorfozat.

O avalanșă de emoții contradictorii

Ne înăbușă continuu.

Nu mai gândim limpede,

În norii întunericului fiecărei clipe...

 

Trăim vise destrămate de rațiune,

În creiere goale, de carton –

Carcasă fără conținut,

Într-o viață pe care ne amăgim

Că o putem transforma în parodie,

Când ea este o dramă.

 

Ne pierdem în adevăruri existențiale

Preluate de la alții

Și răspundem cu nonșalanță

La întrebări… fără răspuns,

Prefăcându-ne că am înțeles esența vieții.

 

Plutim pe covorul iluziilor virtuale,

Uitând că existăm.

Suntem morți vii, roboți

Programați să demareze în propria existență,

Ca pe o autostradă a groazei…

 

Suntem drogați cu lecții

Despre cum trebuie să trăim,

De parcă viața

Ar putea fi ajustată după moda

Reînnoită, zilnic,

Cu o viteză amețitoare.

 

Ne amintim tot mai vag

Parfumul anilor trecuți,

Picurând peste secundele de fericire

Pierdute între cioburile unei clepsidre imaginare…

 

Suntem tot mai singuri

Într-o mare de oameni,

Într-un ocean al disperării,

Care ne absoarbe, încetul cu încetul,

Fiind pe cale să ne ia mințile…

 

Ne zidim sufletul

Între pereți de nisip

Și îl privim cum se surpă.

Sutem sclavii propriului sânge,

Programat pentru autodistrugere…

 

 

[Camelia Ardelean]

Doamna Iris, mulțumesc pentru apreciere și popas! Vă mai aștept! :-)

[Camelia Ardelean]

Mulțumesc de popas, doamna Gina! Așa este, cum spuneți! :-)

[gina zaharia]

Suntem semnatarii legii firii:)

[Camelia Ardelean]

Domnule da Coza, eu am încercat să-l îmbrac mai sumar (subiectul), dar mi-a fost frică să nu răcească! :-))) Mulțumesc mult pentru apreciere, sfaturi și... susținere! Cu un susținător ca dvs., nu mi-ar fi frică nici în cușca leului! :-) Cu stimă,

[Ion Lazăr da Coza]

Subiectul e „vechi, antic și de demult”, dar măcar îmbracă-l în haine frumoase și... sumare. Costum de baie, nu paișpe cojoace!

Remarc aceste trei imagini frumușele:

În norii întunericului fiecărei clipe...

//

Pierdute între cioburile unei clepsidre imaginare…

//

Ne zidim sufletul

Între pereți de nisip

Și îl privim cum se surpă.

Ești o luptătoare, sunt în tribună pentru încurajări!

da Coza

[Camelia Ardelean]

Doamna Corina, mulțumesc pentru popas și... zâmbet! :-) 

[Camelia Ardelean]

Doamna Sofy, mulțumesc pentru popas! Dacă nu este poezie, pot să o trec la capitolul "proză"? :-) Am mai redus din punctele de suspensie. Ultimele cuvinte scrise cu litere mari s-au copiat din greșeală, erau titlul unei alte poezii de-ale mele. Le-am exclus deja din text. :-) Cu stimă, Camelia 

[Camelia Ardelean]

Domnule Bolache, mulțumesc mult pentru popas și apreciere! Sunt doar niște gânduri, cărora am încercat să le dau o formă... :-)

[Corina Militaru]

Mult adevăr în versurile tale! :)

[Sofia Sincă]

Alex are dreptate. Sunt niște constatări pe tema robotizării inimilor și minților umane, metaforizate. Niște impresii dar care nu sună a poezie. Nu există liant între fraze, sunt dispersate. Și din nou, prea multe puncte de suspensie. La fiecare idee, frază, mai ales aici, textul fiind meditativ. Ține în loc aceste puncte de suspensie în exces, întrerupe cursivitatea. Și ultimele două cuvinte, amăgiri hilare, sper că nu fac parte din text. Dacă fac parte, ar trebui scrise în aceleași caractere cu restul textului. Prin caracterele mari nu realizezi o semnificație mai profundă,  mai apăsată, dimpotrivă devin agresive.

Am citit,

Sofy