Auzi regii întrebându-se de ce nu ne-au plăcut

hainele pe care ni le-au dat la probă,

amurgul din pâinea soarelui

ori välul furtunii într-o vară sălbatică,

dar taci.

Ceva ar fi trebuit să le fie pe plac, zic ei,

măcar când le întorceam buzunarele pe dos.

De-ar fi sărit secundele alea blestemate, secundele în care

te-am iubit și te-am pierdut

ca pe o perlă în adâncul oceanului!

 

Ce știi tu despre grindină? M-ai întrebat,

ori despre treapta de jos a cetății de ceară,

câte grade a aflat omul nostru de zăpadă

mai sus de Everest,

despre dresorul păpușilor muzicale

sau despre coarnele cerbilor uitate peste plutonul cu insomnii

de toate neamurile, despre urmele bocancilor de duminică

ori despre telefonul de la miezul nopții

în care încăpea respirația unui soldat cu zorii în raniță?

Dar despre fânul anotimpurilor noastre,

ce știi?

 

Știu că le-am purtat cu mine, am răspuns, pe toate.

Și încă ceva:

am îmbătrânit stând de vorbă, în cuiburi de privighetori,

despre viața la Polul Nord

ori despre țărmul Atlanticului;

apoi am făcut schimb de adrese.

Că le-am uitat acolo... e altceva;

se întâmplă să mai alunece câte o stradă

și s-o ia la fugă,

dar se întoarce după o vreme și se așază, cuminte,

în sufletul meu.

 

Vizualizări: 105

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Mihaela Popa pe Ianuarie 17, 2021 la 12:44pm

original, frumos, admiraţie!

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Ianuarie 12, 2021 la 2:15am

Fiecare vers e ceva care șochează pe moment prin originalitate și metaforă, și totuși întregul curge într-un firesc aproape inexplicabil. Gina, pe tine n-ar putea să te imite nimeni. Aceasta e adevărata originalitate! Să nu poți fi imitat de nimeni.

Comentariu publicat de Valeria Merca pe Ianuarie 8, 2021 la 6:18am

Lirism seducător! 

Admirație, Gina!

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe Ianuarie 7, 2021 la 9:12am

Viziune de viață cu forfota ei, cu haos, frustrare sau cu dulcile rutine în care se contopesc binele și răul, iubirea și ura, dulceaţa ce transformă râsul în plâns. 

Timp și spațiu. răvășirile lui - avalanșă de roșu și negru...

Un poem valoros, cum multă sensibilitate și fiori lirici.

Deosebită apreciere,

Sofi

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ - poetă, membră UZPR (redactor promovare media) 

CARMEN POPESCU - scriitoare, membră UZPR (redactor promovare media) 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru acest an, au donat:

Gabriela Raucă - 1500 lei

Burtea Corina-Elena - 200 lei

Monica Pester - 350 lei

important!

Activitatea Recentă

Chris a contribuit cu răspunsuri la discuţia „Școala tinerilor îndrăgostiți” a utilizatorului Dulmin Aurel
"Frumoasa amintire! citit cu placere, "
cu 1 oră în urmă
Lui Chris i-a plăcut discuţia „Școala tinerilor îndrăgostiți” a lui Dulmin Aurel
cu 1 oră în urmă
Dacu a adăugat o discuţie la grupul
Prezentare grafică

Unui modernist absurd

Unu'-și scrie-acuma versul,După cum e azi demersul...Cu picioare betegiteȘi figuri de stil…Vezi mai mult
cu 1 oră în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cătușe de aripă a utilizatorului Alina Ilie
"Poezia suna ca un descantec. Frumos! "
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Cătușe de aripă a lui Alina Ilie
cu 2 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Vrabia și porumbelul a utilizatorului Ada Nemescu
"Hristos a Înviat! Dragă, Gabriela Ioniță,  mulțumesc pentru vizită și apreciere. Te mai…"
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Ruga deznădejdii a lui Monica Pester
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Ruga deznădejdii a lui Monica Pester
cu 12 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Înviere a utilizatorului Vasilisia Lazăr
"Adevărat a înviat!"
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Înviere a lui Vasilisia Lazăr
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Autostop până în iad a lui Calin Tina
cu 12 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Autostop până în iad a utilizatorului Calin Tina
"La început de drum care se cheamă viaţă e prea multă tristeţe îmbrăcată în…"
cu 12 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Bucurie (Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
"Mă învăluie înţelepciunea cuvântului scris şi rămân mic aşa cum sunt…"
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Bucurie (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Plânset de mamă a lui Popa Ștefan
cu 12 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Lui a utilizatorului Stanescu Valentin
"Grig, reânvierea naturii este un dar ceresc de care depindem. Sunt bucuros că energia…"
cu 14 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Autostop până în iad a utilizatorului Calin Tina
"foarte  trist acest poem al nesperantei,sau poate: viața a uitat să-și scuipe în…"
cu 15 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Înviere a utilizatorului Vasilisia Lazăr
"curate și adevărate aceste catrene ale Învierii Domnului Iisus!"
cu 15 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ruga deznădejdii a utilizatorului Monica Pester
"Să pot să îmi desfac aripa Ușor, așa cum fuge clipa,...superb!"
cu 15 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Ruga deznădejdii a lui Monica Pester
cu 15 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2026   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor