Să nu ucizi niciodată copile să nu ucizi

[Petre Ioan Crețu]

în jur se adunau mulți oameni şi câini
oamenii scoteau din buzunare bănuți
şi îi aruncau la picioarele mele
şi cumva monedele dansau
se învârteau ca nişte titirezi nebuni sfâr sfâr sfâr
alţii aruncau cu firimituri și se adunau pe mine sute de vrăbii
cei mai încrâncenaţi aruncau cu pietre în ele
le luau de la picioarele mele şi le răsuceau gâturile
le smulgeau capetele cu mişcări încete ca într-un ritual vicios
era sânge peste tot şi fulgi căpăţâni
se făcuse ditamai maldărul de moarte

oamenii se adunau din ce în ce mai mulţi
şi priveau cum creşte muntele de carne
unii pariau alţii se minunau de parcă se întâmpla
întâmplarea aceea divină a învierii lui Isus din morţi
ca din senin au apărut şi vânzătorii de vise
vânzătorii de seminţe vânzătorii de praștii
ceva mai retras unul cu pielea învechită pe el
învârtea de zor o bilă
mai toți îşi puneau întrebarea că de ce tocmai eu
ce merit am de se strânge în jurul meu atâta amar  lumea
ei şi şi ce dacă se aruncă cu de toate în mine
poate merit
poate am făcut o faptă urâtă poate sunt om rău
un lotru poate am schingiuit animale oameni
poate-i un emigrant ca ăia cu bombe spunea altcineva
du-te bă la Merkel s-a auzit un bărbat ceva mai răvăşit
câțiva au râs zăhăit de parcă aș fi fost trimis la moarte
cât e de trist câtă stupoare ce spectacol grotesc fără cortină

aşteptarea sângera picături mari de vomă de nervi de ură
mă simţeam trădat un personaj tragic
ca și cum cineva undeva veghea
e drept cu lumina din ochi dată încet
s-a pogorât din cer  un fulger turbat un blestem
toţi am murit
am murit cu uimirea încremenită în ochi
parcă eram o urmă de vină
îmi tot venea să plâng să urlu la lumină
dar nu mai aveam nici ochi nici gură
stăteam stingher cu lacrimile în mână
şi mă pierdeam cu totul cu totul în ţărână

curând am să mă-ntorc şi am să mă urc umil în lumânări
de acolo te voi îndruma și lumina copile

[Vasilisia Lazăr (da Coza)]

cei mai încrâncenaţi dintre oameni trăgeau cu praștia în vrăbii

praștii - prăștii

Și iarăși zic: SUPERB!

[Petre Ioan Crețu]

Mulțam mult Nikol.

Versul se poate citi, chiar fără punctuație, cam așa: „(ei şi) şi ce dacă se aruncă cu de toate în mine” sau „Ei şi? Și ce dacă se aruncă cu de toate în mine?”, etc

[Nikol MerBreM]

Încercând să mă pun în pielea personajului (deşi e aproape imposibil), mă transform deodată în statuie vie, cumva răstignită, ca oamenii aceia care stau prin pieţe, nemişcaţi, vopsiţi în bronz. Ca şi cum totul e tăcere, de parcă statuii, i-au rămas doar ochii minţii, să înţeleagă, fără să poată schimba ceva, până când "am să mă urc umil în lumânări", superb versul acesta! 

În lipsa punctuaţiei, oare e nevoie de doi de şi? (ei şi şi ce dacă)

Cu drag,

Nikol

[Petre Ioan Crețu]

Mulțumesc pentru trecere Valeria.

Mulțumesc pentru apreciere Vasilisia,  în special pentru observație. Pentru asta postez. Postez pentru a avea feedback la poemele mele. După cum vezi am mai lucrat la ea și aștept din nou un comentariu, observații, de e rău de e bine :))

[Vasilisia Lazăr (da Coza)]

Excelent! Excelent!

Singura mea observație e aceea că apar prea mulți de ăla/ăia. Asta așa... ca să caut și eu un cusur.

Felicitări!

[Valeria Merca]

Să nu ucizi (porunca 6).  Un vis sumbru.  Trei tablouri magic construite, dar... apăsătoare. Al treilea, de fapt, e o revelație pentru cititor.

 (Scoateți-l pe ăla din ultimul vers, strofa II).

Mi-a plăcut mult acest poem.