Rugă

[Mihaela Chitic]

 

             Ce vifor simte mama

             Când puiul i se stinge

             În brațele-ncleștate 

             Ce vor la piept a-l strânge,

 

             Când ochii n-o mai văd 

             Și glasul n-o mai strigă,

             Când nazuri nu mai face

             Și lucruri nu mai strică,

 

             Iar pasul lui sprințar

             Nu mai răsună-n casă, 

             Când jocul a-ncetat

             Și liniștea apasă,

 

             Când râsu-i cristalin

             N-o mai însuflețește

             Și cu-ntrebări naive

             Nu o mai încolțește,

 

             Când timpul s-a oprit 

             La ultima-i suflare

             Și mâine nu mai poate 

             Spera la alinare?

              

             Genunchii i se frâng

             Ca spicul greu sub coasă,

             Iar palmele se-ating

             În ruga-i păcătoasă.

 

             Durerea cruntă-și strigă

             Spre cerul surd și mut,

             Ne-nțelegând că totuși 

             Nimic nu-i de făcut.

 

             Tu, Doamne, ce pe toate

             Le rostuiesti pe lume,

             Știu că-mi iubești odorul

             Dar nu-l lua la tine!

 

             O-ntreagă veșnicie 

             Să-l ai, îți va rămâne,

             Din ea, doar la o clipă

             Renunță, pentru mine!

 

             Mai lasă-mi-l o dată

             La piept să-l încălzesc,

             Să-i spun doar o poveste

             Și somnul să-i păzesc!

 

             Mai lasă-mi-l să-l cert

             Și-apoi să mi-l împac,

             Să-i spun cât îl iubesc

             Și să îi fac pe plac,

 

             Să-i număr pașii-n viață,

             În umbra lui să stau,

             De va avea nevoie

             Oricând un sfat să-i dau!

 

             Tu, Doamne, ce poți toate

             Fă asta pentru mine 

             Și-apoi eu, pe vecie,

             Mă voi supune ție!

 

             Iar dacă nu se poate,

             Tu ia-mă și pe mine,

             Căci fără puiul meu

             Nimic nu-mi mai rămâne.        

[Costel Zăgan]

Durerea plînge-n versuri. Restu-i destin.

[Rădița Răpeanu]

Mă întreb;
Ce-i viața oare?
Când o mamă-și naște fiul,
Conștientă, că îi moare!

Sfâșietor! Reverență

[Giurgiu Silvia]

M-am cutremurat de atâta durere!!! Nu poate fi exprimată decât de o mamă care a trăit o pierdere cumplită! felicitări pentru talent și sinceră solidaritate pentru cumplita pierdere! Mă înclin!

[Sipoteanu Elena]

Mamele sunt mereu puternice, nici un vifor nu le răpune ci le călește, iar dv. sunteți una dintre aceste mame!

[Rădița Răpeanu]

"  numai citind, te sfâsie gândul... oh, devastatoare durere! ... numai mamă să nu fii!"

[Mihaela Chitic]

Mulțumesc, dle Florin!

[Mihaela Chitic]

De fiecare dată când îi rostim numele, îi mai dăruim o viață.

Mulțumesc!

[Mihaela Chitic]

De-am putea pune în balanță primul gângurit și restul, tot gânguritul ar atârna mai mult.

[Mihaela Chitic]

Mulțumesc dle Sude pt solidaritate.

[Gabriela Grădinariu]

Din lacrimi  s-au închegat versurile ,  mustesc de durere .Câtă iubire atâta neputință.

Lorena e aici, în versurile dumneavoastră , frumoasă ca ele . Păstrați-o vie în vers !