Roata

[Monica Pester]

Roată, roată, roată duce,

Roată-n roată să se spele,

Roata roții vieții mele,

Roata roții de pe cruce.

Cruce-n steaua nopții, albă,

Cruci mai vechi, mai ponosite,

Cruce-n cruce ca o salbă,

Cruci mai noi, nefolosite.

Ochi în ochi din poartă-n poartă,

Ochiul, carnea o seduce,

Taină veche ca o roată,

Cu pecețile în cruce.

Roată în vârtejul sorții, 

Roată-n spinul de pe cruce,

Nu-i răgaz pe drumul morții,

Câți Golgota or să urce ?

Toată viața ne e  roată,

Noi,  ca saltimbanci pe ea,

Mai avem de dat o plată, 

Crucea nu e cea mai rea.

[petrut dan]

Îmi place și acest poem care nu vrea să inventeze roata, dar care prin jocul propus etapizează într-un mod firesc anumite pasaje din viața în care ea roata alături de crucea care și ea apare de mai multe ori într-o simbioză poetică reușită formează un duet pe care l-am ''ascultat'' cu plăcere! Roata ca mijloc, ca unealtă, ca o taină semn că încă mai are multe de spus și în final roata ca viață, ceea ce este perfect adevărat și corect, dar care nu ne absolvă de la plățile cu care suntem datori. Cu drag!