cântă-mi ramură de suflet

repetă-mi colindul din seara

în care tremurau stelele

privindu-ne

n-am reţinut versul de roșu intens

devenise prea repede torţă

şi a dispărut

poate pentru că a înflorit deodată

în culori tainice

 

cântă-mi albastru singuratic

ştiu că te strigă marea

dar fixează o altă distanţă

pentru întâlnirea secretă

din culorile tale se vor naşte viori şi poeme

cât pentru freamătul multor valuri

ce şi-au pierdut surâsul

în troienele timpului

 

sculptează-mi inima în flori de timp

apoi dă-i drumul să zboare cu noi

pretutindeni

să se-nalţe ziduri

pe care să le înţeleagă toţi trecătorii

care știu îmbrățișa valsul

pe scări enigmatice

Vizualizări: 6553

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de gina zaharia pe Noiembrie 9, 2012 la 9:28pm

Prin singura iarnă în care sunt fulg amărui

 

Era singurul drum de care nu mă temeam,

trecea pe umărul tău, iarnă,

îmi încleștase gândul

în povești argintii

și împacheta sonete cu glas tremurat

din zori în alți zori.

 

Înotam în troiene de emoții,

pe acolo trecuse iubirea

în veșminte de mine,

ai cântărit-o pe ramuri, atârna mai greu

cu o pală de dor

și ai furat o strângere de mână.

 

Rămâi la masa mea, i-ai zis,

nu știa unde cinezi de obicei

dar strângea bănuți de zăpadă să acopere golul

de după plecări

și arunca privighetori peste fruntea pădurilor

rănite în cântece de gheață.

 

Nu mă aștepta astăzi, te rog, 

să-ți fie mereu foame, să nu contenești a te învinovăți

că nu poți duce până la capăt

potecile albastre

cu un singur sens,

eu așez copacii în rând cu paginile albe

apoi le întind o cursă

prin singura iarnă în care sunt fulg

amărui…

Comentariu publicat de mihai catruna pe Noiembrie 9, 2012 la 10:27am

Comentariu publicat de gina zaharia pe Noiembrie 8, 2012 la 11:07pm

Mi-e iarnă

 

Şi iată, mi-e iarnă  devreme și strig
Că numele-mi este statuie de frig
Că hrana-i cernită în gust de ninsoare
Şi lungă mi-i trena cu iz de-aşteptare.

Şi iată, mi-e sete şi-mi vine să cer
Un gram de iubire din lacrimi de ger,
Să trec prin ruine, să pot să măsor
Hotarele-ntinse pe taler de dor.

Şi iată, mi-e seară şi ştiu că-i târziu
Să caut cerneala cu care să-ţi scriu,
E-nchisă în templul deja sfărâmat
Pe vremea când visul mi-era împărat.

Adorm pe surâsul trecutelor verbe,
Cuvântul se-ncruntă şi tinde să-ntrebe
De ce-am rupt lumina în care legase
Clepsidra-mpletită în gând de mătase?!

Nu ştiu a-i raspunde dar simt că mi-i iarnă,
Fulgi de tăcere încep să se-aştearnă
Curând pe-amândoi - un fel de paradă
Cu suflet de aur și glas de zăpadă.

 

Comentariu publicat de gina zaharia pe Noiembrie 8, 2012 la 11:06pm

se cern file de zăpadă pe miresmea înrămată

în albastru din clepsidra cu lumina însetată...

Sofy, pașii tăi sunt perle pe zăpadă...

Mulțumiri, cu drag!

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe Noiembrie 7, 2012 la 7:14pm

Emoţie de iarnă constituită din penel şi cuvânt!

Stările pictorului sunt definite de versurile poetei. Feerie în alb.

Admiraţie, deosebită, Sofy!

Comentariu publicat de mihai catruna pe Noiembrie 7, 2012 la 6:59pm

Comentariu publicat de gina zaharia pe Noiembrie 7, 2012 la 6:47pm

Și mă ții mai alb de mână

 

Cu petale de lumină peste mine ninge-ntruna,
Tu mă-mbrăţişezi cu sete şi ce caldă-ţi este mâna!
Şi-mi tot spui povestea iernii prinsă într-o colivie,
Eu ascult cum şoapta serii o comoară vrea să fie.

Îmi iei sufletul în palmă şi-l stropeşti cu vis de zeu,
Ninge parcă prea cuminte întreg adevărul meu,
Rugile îşi pun coroana peste fruntea mângâiată,
Iarna asta-i mai adâncă, mai albă ca niciodată!

Lasă cerul să ne cânte, flori de ger să zburde iar,
E atâta sărbătoare agăţată-n calendar!
Să asculte învelişul de argint pierdut în ramuri,
A ta inimă mă simte vis prin ale clipei geamuri.

Se aşază răsăritul pe pădurile desculţe,
Troieneşte-n valuri simple dorind parcă să m-anunţe
Că acolo, într-o vrajă sfântă, dulce şi stăpână,
Tu mă-mbrăţişezi cu sete şi mă ţii mai alb de mână…

 

Toată prețuirea, Mihai! La mulți ani, artistule, fericire și iubire îți doresc, pe orice anotimp!

Comentariu publicat de gina zaharia pe Noiembrie 7, 2012 la 6:44pm

Lisia, Elena, Luminița, toată dragostea mea pentru voi!

Comentariu publicat de LUMINITA SCOTNOTIS pe Noiembrie 7, 2012 la 5:17pm

 frumos!

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Noiembrie 7, 2012 la 4:43pm

E ireal de frumos în iarna ta, Mihai! O iarnă de vis! Toată admirația,

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

***

Pentru acest an au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 lei

important!

Activitatea Recentă

Amanda Spulber a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog în țărână, razele desenau frunze și ramuri a utilizatorului Amanda Spulber
cu 2 minute în urmă
Amanda Spulber a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog In memoriam, la 5 ani de la plecarea soțului meu, scriitorul Ion Lazăr da Coza, creatorul acestui spațiu de cultură a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 13 minute în urmă
Amanda Spulber a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Trăgând cormana lunii printre stele a utilizatorului gabriel cristea
cu 27 minute în urmă
Utilizatorului Amanda Spulber îi place postarea pe blog Trăgând cormana lunii printre stele a lui gabriel cristea
cu 32 minute în urmă
Utilizatorului Amanda Spulber îi place postarea pe blog Trăgând cormana lunii printre stele a lui gabriel cristea
cu 32 minute în urmă
Amanda Spulber a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog pe lacul Snagov a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 33 minute în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog crivăţ zvăpăiat (valentă) a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 42 minute în urmă
Utilizatorului Amanda Spulber îi place postarea pe blog pe lacul Snagov a lui Stanescu Valentin
cu 44 minute în urmă
Utilizatorului Amanda Spulber îi place postarea pe blog Mama a lui Monica Pester
cu 48 minute în urmă
Amanda Spulber a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Mama a utilizatorului Monica Pester
cu 48 minute în urmă
Utilizatorului Amanda Spulber îi place postarea pe blog Trepte a lui Ada Nemescu
cu 53 minute în urmă
Utilizatorului Amanda Spulber îi place postarea pe blog Pe Munții Măcin a lui gabriel cristea
cu 55 minute în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog în țărână, razele desenau frunze și ramuri a utilizatorului Amanda Spulber
cu 58 minute în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog în țărână, razele desenau frunze și ramuri a utilizatorului Amanda Spulber
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Amanda Spulber îi place postarea pe blog Voi sunteți puterea a lui BOTICI GABRIELA
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Amanda Spulber îi place postarea pe blog în lumina de lămâie a lui Maria Mitea
cu 1 oră în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog în țărână, razele desenau frunze și ramuri a utilizatorului Amanda Spulber
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Amanda Spulber îi place postarea pe blog La Masa Tăcerii a lui Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog în țărână, razele desenau frunze și ramuri a lui Amanda Spulber
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Amanda Spulber îi place postarea pe blog După moarte a lui Mick Lorem
cu 1 oră în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2025   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor