Retragere

[Vasile Ionac]

Trăim rigid și-mbătrânim subit
Și locuim sub poduri netrecute,
Cuvintele le gâlgâim în gât
Lângă ruina fostelor redute.

Că ne-am iubit, o spune un ecou
Când turnul bate-n orele exacte;
Vechimea mea a tot plecat din nou
Și iată-ne stingheri în propria noapte.

Închiriind o limbă de-mprumut
Ne facem semne pe la porți închise;
Nu căuta cenușa prin trecut-
E-o ghilotină ce omoară vise.

Încearcă să mă știi cum nu am fost,
Amână disperarea nesosirii;
Atâtea vieți au curs fără de rost
Din clipa-n care s-au vândut nuntirii.

Privește doar din mine ce-a rămas,
Când tu mai porți în trupu-ți frumusețe.
Nici șoapta nu-mi mai are-același glas
Pe care l-ai știut în tinerețe.

Apleacă-te. Dac-un sărut mai ai,
Să-l lași la noi, nu-l rătăci pe cale.
De-n suflet port și înfloriri de mai,
Să știi că-n întregime-s ale tale.

[Mihaela Roxana Boboc]

Sensibilitate, versuri armonioase. Sufletul meu a rezonat.

[Ion Lazăr da Coza]

Nesosirea - iată încă un cuvânt care caracterizează imaginea lirică a poetului Ionac!

Drag de poezia ta, maestre!

da Coza

[Sofia Sincă]

Imagine personală confundată cu eul conturează nostalgii revelatoare, inventează hrană sufletului. Înaintare sau retragere, tot iubire se numeşte mesajul poeziei.

Admiraţie!

Sofy