Regăsirea mea

[Monica Pester]

Toate par a-mi fi-mpotrivă

Când mă doare crucea-n piept

Mă transform într-o ogivă

De tristețe și regret

Timp ce-ntr-una se adună

Număr bilele-n abac

Clopote grave răsună

Mai măsoară câte-un veac

Stau în poarta vieților

Și scrutez cu ochii-n zare

Pe scoarța copacilor

Încropesc povești binare

Adun apele din munte

Și le transform în cascade

Iar din stâncile abrupte

Las vânturile în tornade

Iau tristețea și-o arunc 

Peste alt capăt de lume

Plec și caut în adânc

Să-i pun regăsirii nume 

[Chris]

incursiune a sinelui

mi-a placut in mod deosebit ultima strofa

citit cu placere,

[Monica Pester]

Sunt incantata și onorata de aprecierile d-voastră d-le Stănescu. Va mulțumesc  !  

[Stanescu Valentin]

Felicitări pentru aducerea aici acum a acestor gânduri care există în orice fiinţă ce simte trecerea şi rătăcirea de sensul vieţii avut în primele clipe de lumină pământeană!

 

 

’’Clopote grave răsună mai măsoară câte-un veac’’

fiecare sieşi este cel ce face şi desface

totul este-n mintea noastră şi orice chin are un leac

dar ne pierdem uşor calea şi nu ştim a o reface…

 

Greu e drumul regăsirii timpul curge împotrivă

niciun azi şi niciun mâine nu ne spulberă durerea

lacrimile vor s-adune gândurile în derivă

să ne limpezească sensul şi să evităm căderea…