Când îmi amintesc

[Monica Pester]

Din cer și din vânt, din eter și din ploaie

Reînvii și mai mult ce-am trăit  ușor

Îmi pare că sunt salcia ce se-ndoaie

Sau gândul ce fuge pe cărări lungi de dor

Timpul devenit prea molatic,  tace

Mă îngăduie să-mi văd amintirile, șir

Să trezesc memoria ce demult îmi face

Feste, sub forma unui bob de safir

Și-apoi, să-mi dezzvălui cu blândețe rară

Ca un prinț ce-și duce prințesa la dans

Tablouri știute ce vor vrea să apară

Și să-mi pregătească o viață în avans

Nu-nțeleg trecutul, stau doar în prezent

Deși îmi cer continuu un alt viitor

Toate se petrec însă în ritmul decent

Al încetinirii forței ascunse-n motor

Să-mi cedez apusul pentru un răsărit

Din bogata viață să îmi culeg roade

Și să-mi șterg imaginea de eremit

Pe care o mai port încă, din izvoade

Gândul vrea să-și ia înapoi menirea

Singur să renunțe să-mi numere anii

Să nu mai aștepte nici măcar venirea

Timpului de mâine, pentru spovedanii

[Stanescu Valentin]

...’’Să-mi cedez apusul pentru un răsărit’’

gândul îmi zboară-n clipă în adânc nadir…

 

 

Lacul amintirilor  se limpezeşte

trecutul devine transparent

nu-mi pot aminti ce va să fie

trăiesc intens sublim acest prezent