rămâi

[Vasilisia Lazăr]

sunt zile în care simt

că n-o mai pot lua de la capăt că nu mai e timp

atunci fac ordine în lucruri în manuscrise în suflet

 

cine a creat viața a pus și moartea alături

 

s-a mai dus un poet ce vreme grăbită

poate că e un termen pentru a muri

sau poate că viața nu-i decât o moarte lentă

ca și când te-ar mângâia cineva pe inimă până țâșnește sângele

 

credeam că n-am să îmbătrânesc vreodată

dar în oglindă nu-i loc de amăgiri

rămâi și învață-mă să nu mă mai tem

când ape tulburi își îngroapă în mine puhoaiele fără de țărm

ori noaptea

când moartea se plimbă albă pe cerul gurii

și cruce cu limba nu-mi pot face

 

până ieri puteam muri oricând

nu-mi păsa mă aflam la polul opus iubirii

dar azi mă tem

mă tem să nu alunec pe scări mă tem de război de cancer

ori că timpul ar putea s-o ia brusc la vale

și aș încărunți atât de mult încât nu m-ai mai recunoaște

 

niște clopote turbate îmi bat în creier

și nu știu pentru cine

 

rămâi

 

Atașez minunata recitare a acestui poem de către inegalabila Carmen Popescu, scriitoare și realizatoare a emisiunii „Simboluri de ceară” la Radio Vocativ. Sublimă recitare!

RĂMÂI.mp3

[Stanescu Valentin]

Tot gândesc ce să mai spun, când trag linie şi-adun? Ce va fi trece-n a fost. Clipa asta are rost?

 

                                                   în golul vieţii (valentă)

 

                                                                                 ’’sunt zile în care simt

                                                                                  că n-o mai pot lua de la capăt că nu mai e timp

                                                                                  atunci fac ordine în lucruri în manuscrise în suflet’’

                                                                                            Vasilisia Lazăr

 

                                                     în golul vieţii

                                         zâmbesc mă-ncrunt

                                                            sus şi jos

                                                                    încă

                                                                   sunt

                                                                          în golul vieţii

                                                                          nimic nu strâng

                                                                          doar lacrimi

                                                                          reci când

                                                                          plâng

                                                 în golul vieţii

                                                 punct efemer

                                                mă simt cum

                                                        steaua-n

                                                                 cer

                                                                     în golul vieţii

                                                                     din noapte-n zi

                                                                     duc dorul

                                                                     de a

                                                                     fi...

[Dacu]

Odă (în metru antic) - Mihai Eminescu

Nu credeam să-nvăţ a muri vrodată;
Pururi tânăr, înfăşurat în manta-mi,
Ochii mei nălţam visători la steaua
Singurătăţii.

Când deodată tu răsărişi în cale-mi,
Suferinţă tu, dureros de dulce...
Pân-în fund băui voluptatea morţii
Ne'ndurătoare.

Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus.
Ori ca Hercul înveninat de haina-i;
Focul meu a-l stinge nu pot cu toate
Apele mării.

De-al meu propriu vis, mistuit mă vaiet,
Pe-al meu propriu rug, mă topesc în flăcări...
Pot să mai re'nviu luminos din el ca
Pasărea Phoenix?

Piară-mi ochii turburători din cale,
Vino iar în sân, nepăsare tristă;
Ca să pot muri liniştit, pe mine
Mie redă-mă!

       Mult prea multă durere avem în clipa despărțirii de Trupul și Sufletul Pereche...Eu mi-am dorit să pot pleca cu scumpa mea soție ținându-ne de mână cu Trup și Suflet în aceiași clipă...

       M-am resemnat foarte greu...înțelegând în final că toate se întâmplă numai și numai cu Voia Lui DUMNEZEU.

       Alinarea suferinței o aduce și un medic dar și mai mult ar putea aduce ,,Rugăciunea Domnească" dată nouă de către Domnul Iisus Hristos cu Voia lui DUMNEZEU.

[Ana-Maria Butuza]

Îmi plac mult versurile dumneavoastră! Felicitări! 👏

[chindea maria elena]

... „nu credeam să învăț a muri vreodată” - oare cine spunea??? Glumesc - altcineva spunea că moartea este o travestire a vieții care să-i dea o aderență mai mare la spiritul nostru rebel... s-ar putea scrie (și s-au și scris) tomuri pe marginea subiectului. Impactul atingerilor e întotdeauna virgin în personalizarea sa. Căci fiecare „moare singur și-n felul lui propriu” întru asumarea esenței sale divine în acest babilon de trăiri pe care-l numim „Viață Veșnică”... 

O să revin!