Răsăritul, singura cale

[Trandafirul]

Se caţără umbra pe zidul privirii
frunzele cad printre raze de lună
intră-n spectacolul legilor firii
faptul că port universu-ntr-o mână.

Visul s-a topit în glasul de prunc
adormit între generaţii de flori
încă aştept să trăiesc, să m-arunc
în nuanţa vechilor mele culori.

Noaptea se rostogoleşte în valuri
undeva râurile se unesc între ele
nu mai există umbră pe maluri
sălcii plecate cu vârful spre stele.

Răsăritul e singura cale spre tine
deschid ochii şi toate dispar
ascult cum respiri usor lângă mine,
cum picură roua, sălbatic şi rar.

[Sofia Sincă]

Același lucru m-a frapat și pe mine.

[Vasilisia Lazăr Grădinariu]

Da, știm asta, dar ați postat aceeași poezie pe ambele conturi, la distanță de o zi. Pentru cei care nu știu se poate crea confuzie, văzând cele două poezii aproape una după alta. De ce ar fi nevoie de aceste conturi atâta vreme cât aveți un alt cont cu numele real? Era doar o întrebare, chiar nu doresc să vă supăr. Mie îmi plac poeziile d-stră. 

[Trandafirul]

Vă mulțumesc domnule da Coza,autorul necunoscut este una și aceeași persoană cu TRANDAFIRUL, nu trebuie să vă mai întrebați,mâine este ziua lui! Dumneavoastră ați știut întotdeauna cine este adevărata persoană.Am lipsit trei ani,dar m-am întors și sunt fericit!

[Ion Lazăr da Coza]

??????????????????

da Coza