Puizii di noapti / Poem nocturn ( versiunea armână- română )

[Irina Lucia Mihalca]

Puizii di noapti

 

Cum aşhitiptamu vintulu
mi lo somnulu pi mardzina di arâu,
Pi apâ tu vali şhideau limunii frândzâ
ţzi arâspândeau di anvârliga cânticlu a vreariei
- lunjina angliţză tu truplu a meu-
Ţzi vdzi câtâ ţzeru
nu eara ghislu, nu eara luna.

 

Unu njicu tora aflatu easti suflitlu pri locu,
Aţzelu ţzi poati ta-s aflâ
toarili a unui altu chiro va-şhi caftâ
şhi suflitlu preacli, aţzelu ţzinji aşhiteaptâ duchirli!
Imnămu pi toarili a lor
şhi ţzânemu amintirea la tuti ţzi tricumu...

 

Cum aşhitiptamu vintulu
noaptea aesta va sâ şhtiibâ s-tacâ,
Unâ noapti anfârmâcatâ cari
nâ leagâ di eta aesta, di eta la alti etzâ,
Cu ureaclea alichitâ di locu
asculţzâ ţzi doruri nâ armasirâ ni cântati di vintu,
Ditu alti eţzâ tâţzearea tu noi va-s treacâ
seamni chiruti pritu chiro....

 

Pi aunda a suflitilor preacli
Aumbrili suntu anghili, cându chieru,
suflitli îşhi caftâ alti bani!
Multu amânatu v-as videmu mâni
Cându v-a nâ dişhitiptâmu anaparti di lunâ!

 

Iu s-aflâ casa a inimâiei a noastri,
Iu mutreşhţzâ tini, gione?
Tu amarea veardi şhi anghilicioasâ ditu oclii a tai
v-as anoatâ mirăchili a meali
şhi diunâoarâ cu eali cupia de ghisi
şhi mini ahânda va mi arucu tu tâţzeari
aclo iu puilu cu arichili di malmâ
cu jali v-aşhi cântâ
vrerea tu aţzelu ditu soni cânticu...

 

 

Poem nocturn

 

În aşteptarea vântului
am adormit pe malul râului.
Pe apă la vale pluteau frunze îngălbenite
risipind în jur cântul iubirii,
- lumina îngheţa în trupul meu -
Ce a plecat spre cer
nu era visul, nu era luna.

 

Un nou născut este sufletul pe pământ,
Cel ce poate să găsească
urmele unui alt timp îşi va căuta
şi sufletul pereche, corespondentul trăirilor!
Păşim pe urmele lor
păstrând memoria tuturor clipelor...

 

În aşteptarea vântului
noaptea aceasta va ştii să tacă,
O noapte tristă care
ne leagă de lumea asta, de lumea altor lumi.
Cu urechea lipită de pământ
asculţi ce doruri ne-au rămas necântate de vânt,
Din alte lumi tăcerea în noi va rostogoli
amprente pierdute prin timpuri...

 

Pe unda sufletelor pereche
umbrele sunt îngerii, când ele nu mai sunt,
sufletele îşi caută alţi timpi!
Mult prea târziu vom vedea mâine
când ne vom trezi de cealaltă parte a lunii!

 

Unde se află casa inimii noastre,
unde priveşti tu, iubitule?
În marea de smarald a ochilor tăi
vor înota dorurile mele
şi-odată cu ele coloana de vise,
iar eu adânc mă voi arunca în tăcere
acolo unde pasărea cu aripi de aur
tânguitor îşi va cânta
dragostea în ultimul ei cântec...

[Irina Lucia Mihalca]

Noaptea ne predispune  mereu la visare cu al ei farmec! Multumesc, Sofy.

Cu drag, Irina

[Sofia Sincă]

Un fascinant poem de dragoste, întâmplat noaptea. Desigur, ea noaptea face încântarea sentimentelor cu magia şi cu voluptatea ei.

Versurile Irinei, cuprind farmecul nopţilor pline de vibraţii.

Admiraţie, Sofy!

PS: Irina, te rog, fără poze.