Puiul de căprioară

[TOTH ARPAD]

Puiul de căprioară

 

Pe o pajişte-nflorită,

Paşte zvelta căprioară.

Roată pădurea-ndrăgită,

Îi e ca o surioară.

 

Zburdă iedul printre flori,

Sub al petalelor culori,

Printre ierburi sau  bând lapte,

Se înţeleg printre şoapte.

 

Susură izvoru-n vale,

Apare poteca-n cale,

Frunze şuşotesc pe ramuri,

Crenguţe... ca nişte flamuri.

 

Căprioara iedu-şi linge,

Dragostea-n flăcări  se-ncinge,

Căci iubirea unei mame,

Ţine loc chiar şi  de foame.

 

Străluciri diamantine,

De raze de soare fine,

Printre ramuri se strecoară,

Dogorind în plină vară.

 

Ciuleşte urechile fin,

Apare-un zgomot din senin,

Iar sub nas vântu-i aduce,

Un miros ca s-o încurce.

 

Un lup din pădure vine...

O să îl încurce bine!

Iedul ca să şi-l ascundă,

Printre ierburi se afundă.

 

Stă pitit iedul şi tace,

Privindu-şi mama ce face,

Cum aleargă prin poiană,

În zig-zag... dar de pomană!

 

Lupul este mult mai iute,

Nu are cin’ s-o ajute,

Cu colţii de gât o prinde,

Pe pământ în lung o-ntinde.

 

Cu ochii blânzi şi umeziţi,

Având genunchii-n cremeniţi,

Din priviri iedul găseşte,

Unde se adăposteşte.

 

Privirea se-nceţoşează,

Mintea-i este încă trează.

Iedul mic, a ei dulceaţă,

E salvat... rămâne-n viaţă!

 

Iedul îşi priveşte mama,

Nu-nţelege nici isprava,

Dar stă pitit şi tremurând,

Vede lupul-nfulecând.

 

Degeaba mama-şi aşteaptă...

Nu vine... viaţa-i nedreaptă!

Singur trece pe înserat,

La locul vechi de adăpat.

 

Amintirile-l copleşesc...

Crengile când se lovesc

Lung spre pădure priveşte...

Poate mama şi-o zăreşte!

 

Dar nu  vine draga mamă...

Nimeni nu-l  bagă în seamă.

Paşte în poiană afară,

Dar iaba-i ... atât de-amară!

                       Chiuruş, 01 iunie 2014

 

 

[gina zaharia]

Cântecul durerii, amar precum iarba aceea...

iaba-i - iarba-i

[Ion Lazăr da Coza]

Mă bucur dragă TOTH ARPAD că ai dorință de perfecționare.

Chiar dacă sfaturile au venit cu întârziere, e bine să ți le însușești pentru viitor.

da Coza

[TOTH ARPAD]

Am citit  şi am însuşit comentariile, au fost de bun augur, am învăţat din ele, Vă mulţumesc pentru observaţiile făcute. Greşeala a fost a mea, dar nu intenţionată, trebuia să fiu mai atent. Nu mai pot reântoarce trecutul, pentru a-l repara.  Dacă aveţi vreo posibilitate să reparăm greşeala, v-aş fi recunoscător. Am publicat cele două poezii pentru că au fost mai apropiate inimii mele.  Şi eu sunt convins de faptul că nu au valoarea literară corespunzătoare. Vă doresc o zi plină de satisfacţii şi bucurii. Cu o deosebită stimă şi recpect, Toth Arpad.

[Vasilisia Lazăr]

Ideea poeziei e preluată din „Căprioara” de Emil Gârleanu. Poezia suferă tare la ritm și în general. Ar merge postată la grupul pentru copii, dar și acolo e nevoie de o prozodie bună.

http://www.anidescoala.ro/Caprioara-de-Emil-Garleanu.html

[TOTH ARPAD]

Mă scuzaţi şi-mi cer scuze. Nu ştiam acest lucru. Puteţi retrage cele două poezii? Nu a fost ceva intenionat. Elimina-ţi totul, nu am vrut să jignesc pe nimeni, pur şi simplu nu am citit de acest lucru.

[Sofia Sincă]

Nu, nu are nimic cu Moartea căprioarei, a lui Labiș. Este o versificație simplă, îndreptată spre versul popular, adusă din viața frumoaselor căprioare care ne împodobesc pădurile. Legea naturii... în care omul nu trebuie să se amestece.

Păcat că poezia nu este corect alcătuită. Înainte de a edita volumul trebuia să treceți pe la un cunoscător sau măcar pe la noi. Ana Cîmpeanu v-a explicat detaliat ce cusururi are.

Cu prietenie, Sofy!

[TOTH ARPAD]

Aveţi dreptate. Ar fi ieşit ceva minunat. Mulţumesc. Ador observaţiile constructive. Poezia aceasta a apărut învolumul de poezii "Petale de zori" . Ideea e bună, unii m-au acuzat că le-am amintit de Nicolae Labiş - poezia Moartea căprioarei. Dar aici e cu totul altceva.