Cum aș putea

țărâna

să mi-o cern,

de pleavă să o scutur?

Trecut prin vierme,

inelul lui furând,

bobu-a-nflorit cu aripa de flutur.

 

Mă doare

focul

când întorc neghina

și-adâncul ei din fire

îl strecor.

Oare așa mă-i fi avut în gând?

Că numai sete am rămas

și zbor

până-n străfundul săpânței de lumină.

 

Mâinile Tale

așa cum le-ai întins

pe lemnul de prohod amar

cum ai putea

ca să le strângi a pumn

precum ciocanul de judecător?

Eu știu

cum chipul Tău

argilei mele Tu l-ai scris

pe când erai îndrăgostit Olar,

că simt și azi pecetea de sărut

ulciorului de lut

ce încă poartă vinul Tău oftând.

 

Nu vin la Tine

cu ceartă sau pricină,

căci amândoi vom pierde

de fi-va judecată

cu sobor;

și cel care iubește,

și cel care-i Iubirii purtător.

Tată,

cu mâinile întinse de olar,

ia-mă în brațe

ca pe-un neprețuit ulcior

ce încă poartă vinul Tău,

din vremea mângâiatului

cuvintelor pe oale

când nu era ispita celui rău.

Tată,

de-s fiul tău de duh risipitor

sunt totuși fiu

și-al lacrimilor Tale.

 

Vizualizări: 184

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Dumitru Ichim pe Februarie 20, 2015 la 6:17am

Mă bucur doamna Vasilisia Lazăr pentru lectura stihurilor mele. Mulțumesc mult pt. găzduirea în această minunată revistă unde mă simt tânăr printre tineri. Stimă și binecuvântări

pr.dr.dumitru ichim

kitchener, ontario, canada

www.dumitruichim.com

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Februarie 19, 2015 la 7:59pm

Mâinile Tale

așa cum le-ai întins

pe lemnul de prohod amar

cum ai putea

ca să le strângi a pumn

precum ciocanul de judecător?

......................................

Tată,

de-s fiul tău de duh risipitor

sunt totuși fiu

și-al lacrimilor Tale.

Minunat! Stimă,

Comentariu publicat de Dumitru Ichim pe Februarie 19, 2015 la 2:59pm

Mulțumesc, doamna Ardelean!

Comentariu publicat de Camelia Ardelean pe Februarie 19, 2015 la 2:04pm

Am citit cu plăcere!

Comentariu publicat de Dumitru Ichim pe Februarie 19, 2015 la 12:01am

Iar am încurcat-o. Opțiunea dvs. e cea bună, așa cum am corectat - MĂ-I (Mă vei). Mulțumesc pentru vizită domnule da Coza.

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe Februarie 18, 2015 la 11:38pm

Tată,

de-s fiul tău de duh risipitor

sunt totuși fiu

și-al lacrimilor Tale.

Cuprinzător. E singura rugă pe care aș face-o!

Cât despre m-ai/m-ăi aș opta pentru mă-i (mă îi).

Stimă,

da Coza

Comentariu publicat de Dumitru Ichim pe Februarie 18, 2015 la 11:28pm

ă, ă. ă...na, câ m-am fâstâcit di tăt!

Comentariu publicat de Dumitru Ichim pe Februarie 18, 2015 la 11:06pm

Mulțumesc, Corina, pt. vizită și semn.

Comentariu publicat de Dumitru Ichim pe Februarie 18, 2015 la 11:05pm

Am trecut la treabă, doamna Sincă, to do my homework! Aveți perfectă dreptate și sugestiile dvs. sunt mai mult decât binevenite. După definiție, geniul ar fi 5% inspirație și 95% transpirație. Cum nu sunt geniu, la mine e invers...totuși mi-e lene să fiu leneș!Mulțumiri!

Comentariu publicat de Dumitru Ichim pe Februarie 18, 2015 la 10:59pm

Ce curios! Știam că se scrie ''m-ai'', normal, că nu e ''mai'' de găină, sau de bătut rufele la gârlă, dar când am auzit în cap, prima dată, ''m-ăi'',(ce frumos sună! Parcă mângâi un copil: măi. măi..) atunci am scrântit-o. Și încă rău di

tăt! Mulțumesc, doamna Iris, pentru iertare și aprecierea poeziei.


Iris: d-voastră ştiţi dacă aţi vrut să scrieţi "m-ai" sau "mă-i"... :)

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

***

Pentru acest an au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 lei

important!

Activitatea Recentă

Ana-Maria Butuza a contribuit cu răspunsuri la discuţia Carie a utilizatorului Ana-Maria Butuza
cu 1 oră în urmă
Ada Nemescu a contribuit cu răspunsuri la discuţia Carie a utilizatorului Ana-Maria Butuza
cu 1 oră în urmă
Lui Ada Nemescu i-a plăcut discuţia Carie a lui Ana-Maria Butuza
cu 1 oră în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Așteptare a utilizatorului Ana-Maria Butuza
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Așteptare a lui Ana-Maria Butuza
cu 2 ore în urmă
Ana-Maria Butuza a postat o discuţie
cu 2 ore în urmă
Postare de log efectuată de Ana-Maria Butuza
cu 2 ore în urmă
Corneliu Neagu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ce rău îmi pare... a utilizatorului Corneliu Neagu
cu 2 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ce rău îmi pare... a utilizatorului Corneliu Neagu
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Ce rău îmi pare... a lui Corneliu Neagu
cu 5 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog In memoriam, la 5 ani de la plecarea soțului meu, scriitorul Ion Lazăr da Coza, creatorul acestui spațiu de cultură a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog In memoriam, la 5 ani de la plecarea soțului meu, scriitorul Ion Lazăr da Coza, creatorul acestui spațiu de cultură a lui Vasilisia Lazăr
cu 6 ore în urmă
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Fus orar a utilizatorului Costel Zăgan
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog In memoriam, la 5 ani de la plecarea soțului meu, scriitorul Ion Lazăr da Coza, creatorul acestui spațiu de cultură a lui Vasilisia Lazăr
cu 7 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog In memoriam, la 5 ani de la plecarea soțului meu, scriitorul Ion Lazăr da Coza, creatorul acestui spațiu de cultură a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog In memoriam, la 5 ani de la plecarea soțului meu, scriitorul Ion Lazăr da Coza, creatorul acestui spațiu de cultură a lui Vasilisia Lazăr
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog Trăgând cormana lunii printre stele a lui gabriel cristea
cu 7 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Trăgând cormana lunii printre stele a utilizatorului gabriel cristea
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog Mereu voi fi cu voi a lui Răduță If. Toader
cu 7 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Fus orar a utilizatorului Costel Zăgan
cu 7 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2025   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor