Poveste ca și cioplită în piatră

[Tudor Cicu]

 Poveste ca și cioplită în piatră

De-o vreme, ninsoarea îi trecea și lui

direct prin inimă.

Era o tristă zi de iarnă și acel băiețaș era singur

singur și tremurând de frig pe-o bancă, în parcul din oraș.

I-o fi fost tare frig, căci hăinuța de pe el era subțirică,

 iar pantalonașii aveau două găuri mari la genunchi!

De frig, buzele îi erau vinete

fața slabă era galbenă ca ceara.

Sunt gări desigur undeva prin munți

unde îngerii beau rachiuri fierbinți ca la nunți

și uită că poate băiețașul acesta o fi avut o supărare mare;

plângea și din când în când privea spre cer.

Pe lângă el trecuseră mulți inși fără să le pese.

„Rămâi cu mine, rămâi cu mine!...” îi șoptea norului

care se transformase într-o sobă în care ardea focul.

Visa că dansa cu soba în brațe

și ar fi vrut să-i fie cald, să danseze mereu...

Într-o vreme, un domn bătrân se apropie de el și-i spuse:

„Ce faci acolo, micuțule? Aștepți pe cineva?”

„ Da, domnule, îi răspunse copilașul. Aștept pe DUMNEZEU,

să vină să mă caute

și poate e doar un vis,

dar nimic nu-i mai plăcut ca și din visele mele să coboare aici.

„Ce vrei să spui, drăguțule! Ești bolnăvior? Crezi c-ai să mori?”

(O da! astfel îi cânta bătrânul ca din altă lume)

„ Nu, dar acum un an, EL a trimis să caute pe tatăl meu

 și pe fratele cel mic al meu, ca să-i aibă în casa Lui, în cer.

 Iar ieri, la spital, mama mi-a spus că și ea pleacă tot acolo”

„Și tu ești convins că DUMNEZEU nu te va părăsi în nici un fel

că pe cerul gurii Lui șoaptele îi sunt

ca fluturii  ce se joacă-n ninsoare?”

„Acum – adaugă el în lacrimi,

 n-am pe nimeni care să mă îmbrățișeze

și iată, e atâta vreme de când mă uit în sus la cer,

să văd, dacă vine Dumnezeu, dar nu văd nimic.

Totuși, Dumnezeu va veni dacă-l mai aștept nițel.

Nu e așa, domnule?”

Se lega de un răspuns, precum iedera de acele ziduri

...și fiindcă începuse să se facă tot mai frig

bătrânul i-a zis: „Vino cu mine. Nu te voi lăsa să ți se risipească visele”

Peste ani un bătrân

bun să închidă răni ce păreau cioplite și-n piatră

a venit cu straița în spate  cale de multe țări străbătute pe jos

de săruta coloana ce părea infinită

 în parcul acelui oraș de odinioară.

„Știam bine că El va veni,

sau va trimite pe cineva, căci mama niciodată n-a spus minciuni.

Dar cât am întârziat pe drum și cât a trebuit să vă aștept

cu inima ticăind

precum îmi spuseseră mulți

c-ar fi auzit pasărea măiastră

până la scara ce am ridicat către voi!”

[Tudor Cicu]

Doamna Sofi: Nu am cum și revin cu două versuri din poetul nostru buzoian, Ion Gheorghe: „Ce n-am da noi să înțelegem graiul în care ne cheamă -/Să ne pună pe buze semințele acelor prime cuvinte!...” Mult respect!

[Sofia Sincă]

Da, acum începutul place și are lirism!

:)))

Cu drag,

Sofi

[Tudor Cicu]

Valeria: și eu m-am regăsit copil, scriind acest prozopoem (și cât îmi doresc zilnic!), dar știu precis că povestea mea lirică e doar un micuț petic din haina copilăriei noastre. De aici până la poezie (cum sperau alții) mai va! Însă e suficient cât mi-am propus. 

[Valeria Merca]

Tare frumos! Am redevenit copil citind acest sensibil prozopoem. 

[Tudor Cicu]

Ion Lazăr da Coza: fără sensibilitate ne-am mai închipui copii în clipa asta? La toți: un suflet de copil prin fiecare cuvânt scris, aici. 

[Tudor Cicu]

Doamna Sofi: nu numai pentru copii am închis povestea în câteva fraze lirice ci pentru că este și singurul mod de a nu-mi fura cineva visele. Sunt și povești cu un anumit lirism care se întorc în noi precum copilăria. Apreciez comentariul și plăcerea d-voastră de-a căuta frumosul în poezie.

[Sofia Sincă]

Povestioară de adormit copiii răi, nerecunoscători... Cei ce au de toate și nu sunt mulțumiți. Din punctul meu de vedere lirism nu prea există, printre atâtea cuvinte de legătură și diminutive... Mai mult de atât începutul e cam precar: Ninsoarea care cădea...

Mesajul este interesant.

Sofi

[Ion Lazăr da Coza]

mic băiețaș - pleonasm.

Sensibilitate.

da Coza

[Tudor Cicu]

Drag popasul tău, Ana.

[Ana C. Ronescu]

Atât de frumos! Am citit cu empatie și rezonanță lirică. :)