Mă sfârşesc nelumesc, când tăcerile cresc peste versul albastru,
Mai presar câte-un cer, pe-o silabă, stingher, într-un colţ de sihastru...
Dar, nu-ncape de stânci şi de îngerii-prunci, ce se-ascund de trădare,
Şi las cerul la uşi, doar în ochi de păpuşi, să zâmbească la soare...
Nu-mi fura din trohei, că sunt doar paşii mei spre poeme de vină!
Şi din cer fur un nor, pentru noul decor, să-l botez cu lumină.
Mă tocmesc pe la vămi şi din mine poţi să-mi rupi o mână şi-o floare,
Cu o mână mai pot, poezie să scot şi s-o fac să şi zboare...
Umblă noaptea prin gări, pe albastre cărări, eu cu largi acolade,
O adun, să o pun într-o filă, postum, printre alte balade...
Va cânta mai sfios dintr-un fluier de os, rupt adamic, din coastă,
E un glas rupt din rai, sub copite de cai, unde, îngeri, adastă...
28.08.2020
Adaugă un comentariu
Da, Dincă Valerian, şi eu am stat pe gânduri în faţa celor două versuri menţionate de tine...
O să mă gândesc cum să le îmbunătăţesc....
Mulţumesc frumos, pentru popas şi ajutor!
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE