poem subiectiv

[petrut dan]

și cât mi-ar plăcea într-o pătură udă

de tine iubire și toamnă și crudă

și cât de n-ai vrea între sânii tăi ud

să-mi ții trupul încă nici copt dar nici crud

 

și de te-ar găsi cineva pe-o cărare

te-ar rupe la fel cum ai rupe o floare

deși n-ar conta cu cine te-asameni

în loc de petale doar chipuri de oameni

 

ieșite frumos egal pe tulpină

de ce numai eu fericit și de vină

de tot ce-a rămas după noi dulce spumă

iubirea deodată și mumă și ciumă

 

 

[Monica Pester]

Iată și un vers clasic, definitoriu clasic, la care mesajul sare din pagină de la bun început. Pare o joacă, Poete, ce scrii aici, e ca un fel de a ne pune la încercare, ne putem relaxa adică, citindu-ți scrierile și în alt ritm?

Ei bine, da! Putem. Pentru că nota de iubire e la fel de puternică, având chiar rimă peste ea, iar căldura degajată nu-ți mai pune mintea la încercare. Doar curge lin, cu disperare modulată, suficient ca să ne aflăm în mijlocul poveștii de iubire care ne dă un sens ritmat. 

Îmi vine să strig, Poete!