poem pentru tine

[petrut dan]

într-o noapte ai refuzat să adormi

m-am uitat în jur

nu îndrăzneam să ating cerul cu mâna de teamă să nu trec prin rama

de care mama agăța îngerași din hârtie lucioasă

să nu se audă de-afară

ploaia

 

din cuvintele oamenilor

 

precum fumul scăpat dintr-o termoficare

subpământeană

puteai lua în considerare impulsul de a renunța

 

la sunetul scos de trupurile noastre înlănțuite

precum zidurile mânăstirii argeșului

până dimineață

mă gândeam ce bine ar fi să adormi înainte să-mi spui

îndrăgostește-te și nu muri 

departe de pomul cunoașterii

 

îmi place singurătatea pentru că anilor mulți

memoria nu le mai poate face nimic

 

senzația de greață

pe care mi-o dă trezitul devreme

mă obligă să-mi doresc iubirea ca pe o lume

fără pornografie

 

îmi imaginez ochii lăcrimându-ți pe brațele mele

încrucișate a nepăsare

doar ca să facă dragostea mai puternică

 

sunetul apei sub fereastra decorată în alb și baloane

conduce priveghiul

unde aș vrea să nu fiu și fumez o țigară cu filtru

să zicem

 

 

 

 

[Mihai Katin]

îmi place singurătatea pentru că anilor mulți

memoria nu le mai poate face nimic   uneori  da,uneori   nu!

senzația de greață

pe care mi-o dă trezitul devreme

mă obligă să-mi doresc iubirea ca pe o lume

fără pornografie   da,starea  de  trezire are  angoasele  sale   si   de aici  poate  explicarea  iubirii  intr-o   anumita lume

sunetul apei sub fereastra decorată în alb și baloane

conduce priveghiul

unde aș vrea să nu fiu și fumez o țigară cu filtru

să zicem   ....ce  meritoriu  definit  cadrul   acestei  lumi teatrale  ,carnavalesti  care  nu   stie  cat   de scumpe  sunt  de fapt  cuvintele!

cu   multa  admiratie!

[Vasilisia Lazăr]

Un poem puternic, scris cu naturalețe, în care poezia este conţinută și nu adăugată după reţete prefabricate. Un poem de dragoste despre ce înseamnă a iubi și a fi iubit, despre patimile trupului îndrăgostit care iubește prin suflet sau a sufletului îndrăgostit care iubește prin trup și care are ceva din melancolia, delicateţea, tristeţea discretă și eleganţa unui film de dragoste alb negru, franţuzesc, de prin anii 60. Nimic „retro” în această comparaţie, dimpotrivă, o provocare de cea mai bună calitate estetică. Întotdeauna am apreciat la tine dezinvoltura și firescul cu care scrii, nu ai acea emfază a procedeelor care le pare unora „poetică” şi acesta mi se pare un merit important într-o epocă literară în care dezumanizarea literaturii înseamnă, paradoxal, tocmai eviscerarea ei – eliminarea cărnii şi a sângelui. Or dacă nu scrii despre trupul îndrăgostit, despre ce poţi să scrii? Dacă nu scrii despre cuvântul-trup, despre ce poţi să scrii? 

De la început și până la sfârșit se simte un fel de milă faţă de cuvinte, numai aşa ele pot fi spălate de zgura cotidianului. Nu ai cum să construieşti poezie cu vorbe pline de rugină. Minunat, Dan! Continui să mă uimești...

Remarc în mod deosebit două imagini care mi-au plăcut mult, mult. Sunt atât de puternice!... 

precum fumul scăpat dintr-o termoficare

subpământeană

puteai lua în considerare impulsul de a renunța

și

la sunetul scos de trupurile noastre înlănțuite

precum zidurile mânăstirii argeșului

[petrut dan]

domnule Valeriu Anghel apreciez comentariul punctual și bine articulat care mă onorează ca și interesul dumneavoastră pentru care vă  mulțumesc, cu stimă!

[Valeriu Anghel]

Un poem unitar, coerent, dens, imagini percutante și memorabile, un poem al vortexului masculin care absoarbe totul, inclusiv pe sine însuşi. Felicitări!