Ploile copilăriei

[Duort Anicu]

Ieri, am reîntâlnit ploile copilăriei.

Mi-a fost dor de ele,

de aerul lor plin de miresme

și purtător de gânduri pure.

Ploilor de vară,

desculț și gol le-adulmecam venirea,

norii învolburați îmi bucurau privirea.

Adoram sclipirile-nfiorătoare

ce se pierdeau în zgomotul asurzitor,

știam că vin clipe de sărbătoare

când stropii vor cadea ropotitor.

Citeam nămolul lor cu flori de tălpi

din cârduri de picioare,

chiteam atent, știam dintr-o suflare

pe trecătorii din complicata deplasare.

Ploi cu bulbuci

cad vara-n debut pe grâul în pârgă,

viața se-adapă cînd plouă și tună,

viseaz-a-nflorit, danseaz-a-mplinit.

Atunci,

crește vlăstarul, perenul sporește,

moartea pălește fugind peste lan.

Tună și plouă, plouă și tună!

Ce mai contează copacul trăsnit,

când spuza așteaptă aluatul dospit?

[Mihaela Popa]

frumos!

[Duort Anicu]

Cârdurile de păsări adoră pictura bălții. Apa și nămolul sunt deliciul lor.  Tuturor, cu multă stimă!

[Vasilisia Lazăr]

Da, un pic mai concentrată, mai esențială.

Îmi place versul Citeam nămolul lor cu flori de tălpi, dar nu cred că e potrivit următorul: din cârduri de picioare. În primul rând sună aiurea „cârduri de picioare”, în plus, nu consider că era necesară această detaliere. Era suficient, cum am spus, doar primul. Mergând pe aceeași idee, se mai poate sintetiza și restul poeziei. În definitiv, poezia este esență, un vers poate face cât o întreagă poezie uneori.

Ideea îmi place, am simțit și emoție...

[Mihai Katin]

viața se-adapă cînd plouă și tună,

viseaz-a-nflorit, danseaz-a-mplinit....esenta acelei  simpolitati  din care   se hraneste o  intelepciune pe care noi  o  numim populara!

cu  pretuire

[Nuta Craciun]

Ideea e generoasă dar cred că e nevoie de puțină condensare,  e parcă prea puțină esență .

Căutam un vers de impact, ceva care să lege sensurile și am găsit versul:  ”viața se-adapă cînd plouă și tună,” care are adâncime, în stilul ăsta cred eu că se putea continua. 

Cu gânduri bune, succes autorului!