Pixul îngerului

[Lucretia Ionescu Buiciuc]

                 

 

Cuvintele, răzbunătoare, s-au adunat pe hârtie

îmi colindă sufletul la început de primăvară

pe jumătate îngropat în păcatele de ieri

strânse cu grijă sub lespedea unui vis.

mâna refuză pixul îngheţat pe cuvântul „fericire”,

stâlcit de prefexiul „ne”

inima coboară spre asfinţit

ciocârlia aduce ghiocelul plăpând

mi-l aşterne pe ochii sufletului încet

ca o adiere a vremii lăsată la cumpăna nopţii.

La capătul zilei se aud clopotele albastre

toaca bate pe-o picătură de dor

durerea răstignită îşi apleacă privirea şi plânge

pixul se apropie iarăşi de prefixul “ne”

aşterne flori de lacrimă

gândul devine tămâie şi vorba mir

“fericirea” s-a unit cu “ne” în primavera uitării

foia de hârtie aleargă spre muzica divină a neantului

urmată de pixul îngerului ce a îngroşat  cuvântul

“nefericire”.

[Lucretia Ionescu Buiciuc]

Va multumesc.

[bolache alexandru]

toaca bate pe-o picătură de dor

[Ion Lazăr da Coza]

primavera > primăvara

Observațiile Sofiei mi se par de bun augur. Personal, remarc câteva imagini proaspete, dar și locuri comune.

Stimă,

da Coza

[Sofia Sincă]

O poveste despre fericire și nefericire, în care aceste elemente se repetă cam mult. Prea explicit, prea descriptibil. Și apoi dacă respecți punctuația fă-o fără erori. Ai fraze luuuungi, lungi, de o jumătate de poem, virgule deloc, ghilimele de prisos și multe, după punct început de frază cu literă mică.

Semnul meu.

Sofy