PIETÁ

[Dumitru Ichim]

                 ''și s-a auzit ca o suflare de vânt''

 

 

De când era mic

jucăria lui preferată

era o moară de vânt.

 

O cioplise

dintr-un lemn cioturos de ciomag.

 

Băiețelul dulgherului

le spunea copiilor

că nimeni n-o să mai fie

flămând niciodată,

în nici un sat pe pământ.

 

Moara de vânt

va fi măciniș

pentru pâinea cea vie

din lanurile cerului.

 

Într-o seară

oamenii i-au pus în spate

propria lui moară.

Cu cele patru aripi...

Ce mare se făcuse acum,

înaltă cât neopritul de drum.

 

Fecioara duhului sfânt,

deasupra lui se coboară,

deasupra inimii,

adumbrirea de mamă,

ca lebăda peste ultimul cânt,

ca durerea soarelui

aplecându-și rodirea în spic:

''Cât de mult seamănă

jucăria lui

cu lemnul străbătut de cui!''

De când era mic

și-a iubit jucăria lui de dulgher,

ca-nălțatul de zmeu

era moara-i de vânt, lemnul de moară...

 

Tu care-ai fost

lui Dumnezeu

întâia primăvară,

unde ești, frământ al sufletului meu -

pâine scoborâtă din cer?''

 

[Agafia Drăgan]

Admiratie!

[Sofia Sincă]

Titlul, și apoi, și textul ne conduce spre patimile lui Hristos. Ideea lemnului de moară, asemănătoare cuiului, cea care aduce pâinea ce de toate zilele, preamărește viziunea dăruirii Lui pentru omenire.

Prozo-poemului scris într-un limbaj accesibil își păstrează, totuși, tenta biblică, dar și latura lirică. Așa cum ați spus: teologii vă consideră poet, iar mirenii preot.

Cu deosebită admirație,

Sofy