Pe calea fără nume

[Corneliu Neagu]

Trecutul se tot duce spre neștiute astre,

adesea nici cu gândul nu îl putem găsi,

pierduta lui trăire din sufletele noastre

ne tulbură tăcerea puterii de-a mai fi.

Dar poate vreodată va reveni pe-o rază

să lumineze calea parcursă, cea dintâi,   

ce strajă neuitării din haos ne veghează

cu-o ultimă dorință rămasă căpătâi.

Voi aștepta minunea când zorii la fereastră

veni-vor din văzduhuri cuprinse de uitări

să-alunge luna plină rămasă sus pe creastă

sub vraja revărsată din mitice viori.

Atunci voi înțelege că într-o zi anume,

călare pe licornul cu frâul de argint,

vei reveni, iubito, pe calea fără nume,

să te alint  în patul cu flori de hiacint.

 

[Corneliu Neagu]

Maria Moise, mă bucur de reîntâlnire în acest spațiu virtual. Mulțumiri cu prietenie și respect pentru frumosul comentariu lăsat aici! Onorat!

[Corneliu Neagu]

Ada, precum zici, uneori minunile se întâmplă, dacă sufletul și cugetul nostru sunt pregătite să le vadă și să le întâlnească. În viața mea au fost destule minuni pe care am încercat să le descriu în versuri. Mulțumiri alese cu drag și prietenie pentru comentariul lăsat aici!

[Maria Moise]

Atât de frumos! Miracolul reîntâlnirii într-un spațiu simbolic, încărcat de vis și dor,  pe o „cale fără nume”, căci în pași de taină, când timpul va uita ce-a fost și ce-a trecut, sufletul va reveni pe-o rază de lumină!

[Ada Nemescu]

Frumos final, minunată dorință! 

Uneori minunile se-ntâmplă! aDa