Palmierul

[Manuela Munteanu]

Un palmier mi-a fost, prin secetă, iubirea.

Ea răscolea-n nisip după lumini și musturi 

Și se-mpingea spre cer de propriile-mi șisturi,

Cu dor de ducă-înalt, cu aripi... vântuirea.

Răbda genuni de foc, izvor trufaș de soare,

Prin lungi tăceri de lut, în timpuri încuibate.

Doar simfonii de val din mări îndepărtate

Și-o liră dintre nori o îndemnau să zboare. 

Credea în veșnicii și-n nesecate oaze,

Chiar dacă doar deșert îi strălucea în vatră.

Cu verde-mpuns de spini din suflul meu de piatră,

Visa fertile ploi și mierea strânsă-n raze. 

Am spintecat-o dur c-un fulger dintre stele.

M-a zguduit în piept, de mă cutremur încă,

Dar lung tăiș înfipt în trupul meu de stâncă

Nu va putea fi scos decât de brațe grele. 

[Manuela Munteanu]

Ada, îmi place să cred asta, dar tu știi că a trebuit s-o șlefuiesc mult și bine. Îți mulțumesc pentru cuvintele frumoase!

[Ada Nemescu]

Miere, musturi și lumini, dovedesc o iubire cântată și descântată cu talent nativ!

Această frumoasă deprindere nu este doar dobândită, șlefuită, ci născută, primită drept har.

aDa

[Manuela Munteanu]

Vă mulțumesc pentru popas și compliment,  domnule Alexandru Bolache!

[Manuela Munteanu]

Vă mulțumesc, domnule Mihai Katin, pentru apreciere! Uscățivul, dar rezistentul palmier, cu coama lui veșnic verde, poate fi un exemplu de urmat... ca atitudine. 

[bolache alexandru]

O poezie frumoasă în nota dumneavoastră obișnuită.

[Mihai Katin]

Un palmier mi-a fost, prin secetă, iubirea....interesant  motiv   mai  ales  in lirica  romaneasca dar   cum pe  la noi  se intind  deja deserturi   vor fi  si  palmieri,ca  o  divagatie ,revin la  lirica  poemului care nu  dejamageste  ci  implineste o  noua  treapta  !

[Manuela Munteanu]

Cu drag de vizită, vă mulțumesc doamnă Ana Cîmpeanu! Am fost inspirată de legenda celebrei săbii Excalibur, într-un cadru exotic.