Palma mea cea stângă

[Manuela Munteanu]

Privește neaua moale din palma mea cea stângă!
Printre prăpăstii calde și munți săpați de ape,
Stau treze dulci alinturi, ce n-ar putea să frângă
Un dor... desprins din suflet, că nu mi-l mai încape.

Printre prăpăstii calde și munți săpați de ape,
Din raiul palmei mele se-nalț-un gând de înger,
Un dor desprins din suflet, că nu mi-l mai încape,
Ce-mi taie pacea cărnii cu risipiri de fulger.

Din raiul palmei mele se-nalț-un gând de înger,
Ca un oftat de vară, cu fulgi de păpădie
Și-mi taie pacea cărnii cu risipiri de fulger,
Când tandra lume-a palmei se-nmoaie, se mlădie.

Ca un oftat de vară, cu fulgi de păpădie,
Prin umbra frunții tale își unduiește boarea.
Când tandra lume-a palmei se-nmoaie, se mlădie,
Îi dăruiește miezul dintr-un răsfăț. Chemarea.

Prin umbra frunții tale își unduiește boarea,
Ca lacul roz al gurii, sărutul să-l răsfrângă,
Îi dăruiește miezul dintr-un răsfăț. Chemarea.
Privește albul moale din palma mea cea stângă!

[Monica Pester]

Și nu numai gingășia chemării aprinse mustește  aici. Însăși construcția  strofelor prin versuri ce se repeta alternativ,  tocmai ca să întărească pasiunea în tandrețe. Frumos ! 

[Mihai Katin]

delicatul  poem al  unei  palme  unde  descifram o  nestiuta  chiromantie  a unor  locuri  atat de comune ,lirismul poate hiperboliza   atat de frumos   fragilitatea naturii umane:

Printre prăpăstii calde și munți săpați de ape,
Din raiul palmei mele se-nalț-un gând de înger,
Un dor desprins din suflet, că nu mi-l mai încape,
Ce-mi taie pacea cărnii cu risipiri de fulger.   ca de obicei  un poem  fara cusur!