Păsările focului

[Agafia Drăgan]

 

Luna îşi poartă privirea

peste ochiul tăcerii,

indiferentă, îşi asumă

iluzoria lume a visului

făcând loc dorinţei.

 

 în ceasul aceasta,

cu aripa prinsă-n genele nopţii,

păsările focului s-au cuibărit în noi,

le simt chemarea-n umbra risipită;

val de fragilă lumină.

 

Amăgitoare, Hebe

din lună face o cupă,

înfioară cuiburi de păsări

în inimi

cu nervuri de toamnă.

 

în ceasul aceasta,

cu aripa prinsă-n genele nopţii,

aprind cerul cu păsările focului,

deschid în toamnă pajişti necălcate;

spin alb in iarba iubirii regasite.

 

 

[Mihaela Popa]

frumos!

[Agafia Drăgan]

Multumesc, tuturor pentru lectura! Niciodata o poezie nu"ajunge" in acelasi mod la cititori. Pentru unul poate sa fie WOW si pentru altul BAU. Este normal sa fie asa.

Cu stima si pretuire,

[Ion Lazăr da Coza]

Mult convenționalism.

Remarc și eu ultima strofă.

da Coza

[Valeria Merca]

în ceasul aceasta,

cu aripa prinsă-n genele nopţii,

aprind cerul cu păsările focului,

deschid în toamnă pajişti necălcate;

spin alb in iarba iubirii regasite.

 Semn de drag popas.

 

[Nikol MerBreM]

Nu ştiu dacă sunt o pasăre-spin, păsările acestea, dar mi-au plăcut!

[chindea maria elena]

„aprind cerul cu păsările focului” - frumoasă ocupație! Aprinde în continuare!