pãmântul nu e o circumscripţie a durerii

[Calotescu Tudor Gheorghe]

poate cã sunt totuşi legat printr-un cordon ombilical de univers
dar pentru început mi s-a dat voie la un punct
de unde cu un compas în care am cuprins gândul
(o razã obositã de atâta rãsucit ceruri)
mãsor diferenţa dintre origine şi acel ceva fãrã capãt şi din ce în ce mai albastru
printr-o inutilã scãpare de culori muzicale
dansul luminii se întoarce printr-o lacrimã
înainte de a-mi alunga orice vis din alt vis
cu pietre şlefuite oval şi dangãne roşii
dintr-un clopot care bate-n dungã agãţat de-o frunzã
supun cuvintele la o trecere în altã dimensiune
.................................
precum libertatea unui tren fãrã garã
suieratã apãsat de-un mecanic captiv
mi se ridicã sufletul din acest trup
în blânda cãutare a înţelegerii
...................................
doar voi puteţi sã le redaţi înapoi cerului
prin inima voastrã dezrobitoare

[Mihaela Roxana Boboc]

poate cã sunt totuşi legat printr-un cordon ombilical de univers

Cum altfel, Tudor?

Frumos și profund!

[Corina Militaru]

Neobosit, răsuceşti ceruri! Te citesc cu plăcere. Mereu! :)

[Sofia Sincă]

Meditând la nemurire, la trecere în alte dimentiuni ale universului de care poetul se simte legat. Desigur visurile, imaginile văzute cu ochii minţii aleargă spre albastru razelor poetice. O forţă neînvinsă călăuzeşte asupra lui şi a cititorului prin investirea lor cu puterile din ultimele două versuri.

Apreciere!

Sofy

[Mihaela Aionesei]

„o razã obositã de atâta rãsucit ceruri)”- poți scoate paranteza este cel mai profund vers...poetul în uni-vers...