mã strecor dintr-un univers într-altul

[Calotescu Tudor Gheorghe]

nu ştiu dacã iadul e pâlnia
îmi este din ce în ce mai strâmt în raiul acesta
parcã nu-mi mai ajunge doar o moarte
pentru câte durere este pe acest colţ de lume
şi tu ştii doamne cum te sufocai aici
câte nevoie de spaţiu ai avut
sã mai respiri un cer pentru inima mea de poet
la urma urmei mã voi întoarce în liniştea ta
dupã ce-mi voi strãbate întunericul
.................................
spaţiile asigurã limitele dintre douã creaţii
şi sunt mai totdeauna cel puţin infinite
trebuie sã mã credeţi pe cuvânt
oricum nimeni nu va avea destul timp sã le mãsoare
.................................
dintr-un univers într-altul prin gãuri negre mã strecor
ca sã vã scriu poezia ultimului refugiu
dar nu înainte de a asoma infinitul
sã nu simtã durerea trecerii prin clipã

[Chris]

Foarte frumos! :))

[Calotescu Tudor Gheorghe]

va multumesc din suflet!

[gina zaharia]

faci comparația universurilor, oricum nimic nu poate trece neobservat la tine,

sã mai respiri un cer pentru inima mea de poet

frumos, poetule!

[Sofia Sincă]

Atât de negru este mesajul, dar atât de frumos exprimat.

Din când în când, gândul rătăcit mai poposeşte, pe aici, zgribulit de stropi reci şi întuneric, visând la crengile verzi ale raiului şi lasă câte un vers sensibilizator la extrem.

Admirativ!

Sofy

[Calotescu Tudor Gheorghe]

va multumesc din inima aceasta defecta de poet!

[Mihaela Roxana Boboc]

şi tu ştii doamne cum te sufocai aici
câtă nevoie de spaţiu ai avut
sã mai respiri un cer pentru inima mea de poet
la urma urmei mã voi întoarce în liniştea ta
dupã ce-mi voi strãbate întunericul

Superb! Ce mod intim de comunicare, deloc patetic sau voit afectiv, și totuși răzbate sentiment și emoție.