Oracolul fetei

[Iordachescu Dragos Nicolae]

Trădări nesfârşite de vremuri apuse...

Coboară ursitul pe-un nor mesager;

Te stinge eretic în lacrimi seduse

Oracolul fetei pe umbra de ger.

 

Şi gândul liturgic aduce un înger,

Lumina-i rectangul în frunze ce mor,

Un gând machiavelic ce tună a fulger...

O candelă arde ispite de dor.

 

Sărutul decade în curbe de stele

Pe ultimul suflu al vieţii din noi;

Un soare polaric te strigă din ele,

Te prinde în vrajă şi pleacă apoi.

 

În tâmplă zvâcneşte cuvântul de şoaptă,

Călugăr de noapte te afli purtat,

Un demon de piatră te-aşteaptă la Poartă,

Să-ţi afle iubita cu trup de păcat.

 

Desculţ în nisipul ce stinge un astru,

Alergi printre nimburi privind amintiri;

Pustiu de regrete te plimbă sihastru -

A ta 'nsingurare... durute iubiri.

[Iordachescu Dragos Nicolae]

Mihaela,

Prin cotloanele minţii şi sufletului fiecăruia din noi, oameni fiind, mai sălăşuieşte câte un mic demon, o ispită negativă... uneori, această voce interioară poate căpăta accente destul de stridente.

Cu speranţa că am dat un sens expresiei în cauză, îţi mulţumesc de trecere şi de cuvintele lăsate în pagină.

Complimente,

[Sofia Sincă]

Cuvântul înflorit, strălucitor, uşor melancolic, puţin elegiac ca misterul pe care-l invoci, fac deliciul acestor versuri. Figuri de stil armonizate şi deversificate, rimă muzicală, într-un cuvânt - poezie.

Am citit şi am admirat!

Sofy