Șoptirii... (14)

[Răduță If. Toader]

Șoptiri... (14)

****

Superbă alergare

pe drumuri rătăcite în fântâni,

mă răcoresc în ciutura

cu iz de nestemată,

și mă îmbăt cu licăriri

din slove șlefuite ca un cântec.

Ce drag

îmi e implantul mamei

cu dragoste de roua dimineții.

Ea s-a născut orfană,

bunicul se risipise

în pământ străin,

răpus de schijele dușmane...

Cu lacrimi grele

a stropit ultima ei coroniță,

visând ca pruncii

să-i șteargă

nedreapta suferință...

****

Îmi flutură la gât

cravata roșie de pionier,

e ca o mângâiere a bunicului pe creștet

și văd cum râde-o lacrimă

ascunsă în basma,

balsam

plătit cu o îmbrățișare și un zâmbet,

o așteptam

ca pe o sărbătoare...

Tot ce-mi doresc,

e să i-o dăruiesc

măicuței

și după clasele primare.

****

Strop rătăcit

al apelor sprințare,

urc tot mai des către izvoare,

în umbra codrului sfătos

doinind din frunza ultimului plâns.

Misterele

se rânduiesc

sub semnul boncănitului de cerb,

în luminișuri,

cu roșcate ciute...

****