Odată cu soarele

[Tudor Cicu]

Odată cu soarele

N-am crezut că pot și astfel alunga frigul

învelit cu-o pulpană a paltonului

în tranșeea dușmanului meu.

Înfrigurați, în noaptea aceea cântam împreună:

„când s-o lăsa sec de pâine

și păhăruțul de mine

lume, lume...”

Dar poate așa stătea scris în vreo carte.

Să fi tremurat în acel dans de umbre,

când totul semăna a vânătoare, deja?

Spun unele cronici că începuse austrul să bată

și soarele o să tremure

sub labele vulpii care îl va vârî în vizuină.

Mai degrabă aș fi înfruntat dezastrul

în singurătate

cum nu mi-ai vorbit niciodată de dragostea ta...

Nici când ți-am spus că voi rătăci ca un vultur

prin lume

nu te-ai repezit ca lupul de stepă în urmă.

Dar, știi?

Plopii din crâng sunt tot acolo unde i-am lăsat

și m-ai auzit întrebând: „Când mori și ajungi

la Judecata de Apoi,

în dispreț vei găsi întinderea iubirii?”

Nu există gânduri în noapte

care să-ți împlinească visurile mărețe

să-ți spună care e partea ce nu-mi aparține dintre amintiri

mai ales că,

trăsesem luntrea la mal și auzeam același,

mereu același, cântec repetat:

„Când m-or băga în mormânt

Și n-oi mai fi pe pământ...”

Dar, vezi?

Pe atunci

nu știam cum ma va trăda marea

și acum toate trădările sunt aproape de cer

granițe ridicate și ziduri întunecate.

Ca la Rembrand! Odată cu soarele

văzut tot mai stins înecânduse-n mare.

 

 

[Sofia Sincă]

Domnule Tudor Cicu, au trecut vreo 35 de ani de la optzeciști...

Da, este foarte adevărat că poezia ta sună ca a optzeciștilor, adică atunci când mai exista timiditate în poezia cu vers liber, românească.

Respect, Sofy.

[Ion Lazăr da Coza]

Un melanj între boem și nostalgie. 

da Coza

[Valeria Merca]

Un strop de amărăciune într-un poem reușit.

Am citit cu admirație

[Tudor Cicu]

Cu multă plăcere lectura și notațiile, doamna Sofia! Cum bine spunea dl Lazăr da Coza, optzeciștii erau mai mult prozaici și apoi lirici. Debutul (unul simbolic și atât) fiind în anii când erau în vogă optzeciștii, mă pot considera și eu optzecist.  (Antologia lui Laurențiu Ulici, cu cei peste o sută și ceva optzeciști, mi-a fost o vreme carte de căpătâi). 

[Sofia Sincă]

Liricul în proză sau prozo-poem. Bine alcătuit, după standarde, pe o temă nostalgică și baze plebeice.

Emotiv, expresiv.

Am citit cu multă plăcere,

Sofy

[Tudor Cicu]

Am făcut multe încercări să ies din această traumă numită „nota de tristețe” (cum spuneți, doamna M.Vișan). Nu-i starniu să gonești cu astfel de gânduri ciudate prin poezie. Doar o stare de moment. Va ieși și „soarele”, zăvorât în vizuini, curând. Aveți un semnal, aproape de inimă! Mult respect.

[Marioara Visan]

Domnule Tudor  e un poem superb chiar daca are o profunda nota de tristete, astept un poem care sa-mi insenineze un pic sufletul, pentru ca si din poemele dumneavoastra se poate  invata mult.

cu drag,

Mara.