Acolo, timpul se oprise

[Tudor Cicu]

Acolo, timpul se oprise

 

Cineva, priceput în a tălmăci semnele

spunea că omul va trebui odată

să-și pună pe taler viața, să-și numere gândurile

ca nimicuri ce nu mai puteau fi descâlcite.

Expresia acelor ochi

care sfredeleau în mine ca într-un munte,

din vara care începuse cu o burniță

nicicum nu se putea uita.

Ca leagănul vechi (de-i spunea scrânciob)

atârnat de creanga cea mai înaltă

a nucului unde îi scriam poezii

și număram, nuștiu de ce, cuiburile de ciori din copaci.

Zile în șir, refugiat în pavilionul din grădină

îi auzeam degetele subțiri pe tabla ce ținea loc

de fereastră:

pam-pa-pam-param...

ca la acel acordor de piane din schița lui Cehov.

Azi, cheia a căzut din broască

și prin gaura cheii au intrat numai viespi.

Doar scaunul se mai leagănă sub sârma pe care erau,

cândva, rufele. Amintind,

doi ochi mici, părul negru, bluza fără bretele

în picățele

și un timp care se oprise.

Aș fi vrut să-mi mai dea în joacă, în cărți.

Să-mi afle norocul. Să o aud spunând, cu tristețe:

„N-aș vrea să rămâi aici. Mai ai o viață înainte!”

Pam-pa-pa-pam-param!

Să mai fi visat ca atunci, în urma ei

și să nu fie totul stins

și mort, acolo.

 

[Chris]

nostalgic si frumos,

[Ion Lazăr da Coza]

„Rămâi cam (prea) mult înfipt în poezia optzecistă”, ar spune cititorul de azi... Eu încă iubesc (şi practic) acel curent literar!

Deficienţe de punctuaţie şi de finisare, de ex: 
Aș fi vrut să-mi mai dea în joacă, în cărți. > Aș fi vrut să-mi mai dea, din joacă, în cărți.

Prețuire,

da Coza

[Valeria Merca]

Un paradis devenit cu timpul o neuitată amintire... nostalgii... 

Am fost Acolo, ( unde) timpul se oprise. 

Am rezonat.

[Tudor Cicu]

Doamna Sofia: accept că-n această poveste nimeni nu-i câștigător, nimeni învins. Doar o firimitură dintr-o iluzorie poveste.

[Sofia Sincă]

Foarte frumos spus, dar 90% proză. Textului îi stă foarte bine într-o poveste nostalgică de iubire. Să nu mai spunem de faptul că în prima parte, pronumele demonstrative sunt prea multe, chiar de prisos, cuvintele de legătură, cele ce dau cu insistență tenta de proză, așișderea.

Semnul meu,

Sofy

[Tudor Cicu]

Ce frumos e și gândul dumneavoastră, Marioara Vișan!  Mi-ați amintit de vorbele lui Ghe. Dinică: „Mâna întinsă care nu spune o poveste...” (Filantropica). Fiecare cititor are nevoie de o poveste, mai ales când trăirile tale sunt firimituri dintr-o poveste. Mulțumesc pentru citire.

[Marioara Visan]

E atat de frumos sufletul dumneavoastra incat citind versurile, mi s-a desfasurat un film inaintea ochilor si chiar puteam auzi cadenta, pam, para, param. Am citit cu emotie , am ''sorbit'' cum se spune pe nerasuflate povestea .

Cu drag,

Mara.

[Tudor Cicu]

Salutări din aceest colț de pagină, Gina! Oricare cuvânt al tău înseamnă poezie și chiar e poezie. Buzoienii știu asta, deși, între ei, nu se întâlnesc niciodată. Dar se citesc unii pe alții, chiar dacă s-au risipit precum frunzele dintr-un copac. Ai tot respectul meu pentru popas. 

[gina zaharia]

Nu este totul stins și mort, acolo, ci a reînviat sub condeiul dumneavoastră.

Prețuire!