o carte poștală

[Tudor Cicu]

o carte poștală

 

În această călătorie de gânduri,

în jurul tău totul foșnește și zumzăie

(chiar dacă asta e tot)

de strâng la piept, ca pe o armă

și această înfrângere.

Când ceva pare pierdut

la capătul oricărei poteci, fără să te fi afundat în ea

veșnicia e fadă. Îmi amintesc;

acolo, ploaia bătea în ambele direcții

ca un nor de lăcuste

devorând secundele pe frontul unde rămăsesem singur.

De unde să-mi fi dat seama,

dacă războiul mai continua ori se terminase

ori cel care ne invita în jurul focului

să cinăm amărâții lui cartofi copți, cu puțină sare

nu era doar un lanț de cauze și consecințe?

Că nimeni... nici măcar cel aflat în tranșeea inamică

nu mai putea face nimic,

doar amenința, viclean, cu degetul.

Acum, zilele sunt doar în trecere. Ca într-o gară

unde și trenurile sunt ca sufletele

celor ce călătoresc. Înaripate către cer.

Hai, vino lângă mine! M-au simțit îngerii

că merg singur prin stepa arsă după iureșul bătăliei

și ce-ți scriu e doar o carte poștală

pentru secolele ce vor urma:

„De la mare distanță, în urmă, doar cerul

se mai lipea de pământ.

Cum te poți împotrivi,

când ploaia mă trăgea ca pe roate

de nu mai aveam nici un fel de scăpare?”

 

[Marioara Visan]

"M-au simțit îngerii

că merg singur prin stepa arsă după iureșul bătăliei

și ce-ți scriu e doar o carte poștală

pentru secolele ce vor urma:"

Cat de frumos  pictati in cuvinte. Fiecare imagine din frumosul tablou al unei carti postale dedicata emotiei peste secole de joaca cu sufletul, mi se deruleaza inaintea ochilor . Felicitari, ca intodeauna ma regasesc in versurile dumneavoastra.

Cu drag,

Mara.