nucule-nfloreşti (valentă)

[Stanescu Valentin]

 

                                 nucule-nfloreşti

                                      în zi de-april’

                                              peste tot

                                                     e un

                                                       tril

 

                                                           nucule-nfloreşti

                                                           zâmbesc în zori

                                                           pupii tăi

                                                           mâine

                                                           flori...

 

                              nucule-nfloreşti

                               nu eşti stingher

                                        sprijini un

                                              colţ de

                                                     cer

 

                                                         nucule-nfloreşti

                                                         toamna ne-aduci

                                                         mândrul coş

                                                         plin cu

                                                         nuci…

[Tudor Cicu]

Aflat la prisaca mea de la munte, iată ce am găsit notat printre hârtiile mele: „Stau în șezlong la masa de sub nucul din ograda casei de la țară și sunt mâhnit că pe deasupra mea nu mai trec cu vuietul cunoscut, în șuier, albinele. Nu mai au cules, nu mai au în stup, populația necesară unui raid continuu spre pășunile din jur. Până și albinele au un cult al lor. Nu se zbat în zadar, atunci când vremurile le sunt potrivnice. Mă gândesc, aici, sub umbra nucului de la poartă, ce ar fi însemnat ca Dionysos să nu fi ghicit înaintea Pythiei, ce ascundea surâsul misterios al Sfinxului din Delphy?”. De câte ori îți citesc „valentele” gândul mă poartă ba la stânga, ba la dreapta... după vers și ceea ce e ascuns într-o parte și alta. Și n-am cum să nu-i dau dreptate lui Dostoievski care spunea că nu învățătura lui Hristos poate salva lumea, ci doar credința în Cuvântul care, iată, în ființa celui care scrie, s-a făcut trup.