Nu știi?!

[ica matei]

Mă mint

că iarăși ai plecat și nu-mi mai ești,

că tot ce poate am avut,

ce poate-a fost,

doar rând sărac a fost

al unei vechi povești,

o urmă ce-a cernit hârtia

fără rost.

 

Mă mint

că ploi cu gustul mării de departe

izvor își au

sub ale mele pleoape,

că din iubirea ta

rămas-a doar o floare-ascunsă  într-o carte

și n-am să pot să-ți fiu nicicând

c-un mâine mai aproape.

 

Mă mint

că nu mă dor

privirile ce le-ai lăsat prin noaptea mea

și nici tăcerile nu-mi pot opri îmbobocirile de-april,

că pot broda

chemări târzii pe resturi mici de catifea

și pot oricând să te desprind

din nebunia unui gând febril.

 

Mă mint mereu...

și dacă-ți spun ca și atunci, să pleci

să nu-mi asculți niciun cuvânt,

să nu-l culegi din vânt -

vreau să-mi rămâi;

sau dacă vreau, de tine iar să fug,

te pune paznic la poteci -

nu știi?!

îmi ești iubirea cea din urmă,

cum fost-ai cea  dintâi...

[Nădejde Angelina]

Minunată!

[Vasilisia Lazăr]

Da... Superbă! Și câte lacrimi în spatele ei...

Cu drag,

[ica matei]

Lisia, daca ai sti ce adancuri rascolesti cu aceasta poezie...

Nu, poezia postata aici nu pleaca de la versurile lui Arghezi, dar alta scrisa anul trecut, poate ca da...

Mereu, în mai...

Mereu, în mai, te caut prin gânduri vechi albastre

Și-n flori târzii de amintiri, toate ale noastre,

Chipul tău într-o amară reverie se strecoară

Și iar regret, și iar mă-ntreb, pentru-a câta oară?

 

De ce-am plecat atunci, de ce-am crezut că nu te vreau?

În urma mea cuvinte-n lacrimi reci se înnodau-

O vorbă nu ai spus, nu ai făcut un rest de pas,

O întrebare să-mi fi pus și poate-aș fi rămas...

 

Ce vânt mai scutură azi florii de cireș petala?

Ce vânt prin amintiri și-a potolit din dor năvala?

Ce drumuri s-au oprit înainte să înceapă?

De ce atâtea lacrimi atârnă-n colț de pleoapă?

 

Le strâng în pumn și știu, e greu să urc încă-o treaptă,

Dincolo de toate nu răzbate nicio șoaptă,

Nici umbra ta prin poarta gri din zidul de granit,

Doar amintirea mea cu pasul tău descumpănit...

[ica matei]

Doamna Sofia, va multumesc din suflet.

[ica matei]

Gabriela, mereu pendulam intre indoiala si certitudine, din pacate...

Iti multumesc.

[Vasilisia Lazăr]

De-abia plecaseşi. Te-am rugat să pleci.
Te urmăream de-a lungul molatecii poteci,
Pân-ai pierit, la capăt, prin trifoi.
Nu te-ai uitat o dată înapoi!

Ţi-as fi făcut un semn, după plecare,
Dar ce-i un semn din umbră-n depărtare?

Voiam să pleci, voiam şi să rămâi.
Ai ascultat de gândul ce-l dintâi.
Nu te oprise gândul fără glas.
De ce-ai plecat? De ce-ai mai fi rămas?

             (De-abia plecaseți - Tudor Arghezi)

[Sofia Sincă]

Poezia sună ca o romanţă... nostalgică, insinuantă... Dar din vers se desprinde dorul şi dorinţa de a fi iubire adevărată, nu aceea a se dori indusă de instinct. Graţia feminină a metaforelor scot romantismul la suprafaţă.

Am citit cu plăcere, Sofy!

[Gabriela Grădinariu]

  Frumos joc al  îndoielilor dar și al marii certitudini . Admirație!