Într-o casă vegetală

[gabriel cristea]

Plecăciune lăstărișul

face vântului zbârlit;

Se-aud frunze murmurânde

în pădurea pisc-boltit;

Fulgii plopilor vibrează

ancorați în noaptea grea;

Casa ghebelor flămânde

crește în priveghi de stea;

Miezul nopții înlemnește

ochiul apei tremurat;

Fulgeră dumnezeiește

pe-ntunericul din sat;

Depărtarea rupe cerul,

și al tunetului glas

cade mirosind a ploaie

- lacrimi pe iconostas.

Într-o casă vegetală,

unde candela-i arzând,

o bătrână-și lasă pleoapa

peste ploile din gând.

Este cea din urmă apă,

cu gust dulce de migdal...

O icoană și o luntre

nălucesc  atemporal.

[gabriel cristea]

Mulțumesc, Chris, pentru apreciere! 

[gabriel cristea]

Ana, mulțumesc de apreciere! Onorat de comentariu! :) 

[gabriel cristea]

Mulțumesc, doamnă Floare Arbore! 

[Chris]

da, ce frumos, mai ales imaginea de final...

[Ana Cîmpeanu]

Splendid, pictural, meșteșugit, același menestrel romantic, iubitor de natură, fin observator, delicat și expresiv, cu vers cald și invaluitor ca o bijuterie fină și prețioasă! 

[Floare Arbore]

mi-a ajuns la suflet poemul tău memorabil  ușor melancolic . sincere felicitări dragă Gabriel.