Năravul (a la Săpânţa)

[ELENA AGIU-NEACSU]

Iată vine noaptea-ndată
Şi pahar după pahar
Tot goleşte soţiorul,
De soaţă n-are habar;

Astăzi aşa, mâine aşa,
Totul până într-o zi,
Când din fire chiar o scoase
Şi către el se zburli:

„ - Ian ascultă, bărbăţele,
Ăst fel cât crezi c-o mai duci ?
Te-aşteptai o seară, nouă,
În casă precum doi cuci,

Ptiu, chiar ajuns-am să trăim...
Tu pahar de la pahar,
Pe când eu înghit pastile
Ca să-mi ostoiesc amar !”

Cuvântu-i fuse însă-n van,
Căci bărbatul nărăvit
Tot ce ştie aia face
Făr-a putea fi oprit...

Dar precum toate-au un sfârşit
Şi de din vechi se ştie,
În cele din urm-ajunse
« Vesel » pe... năsălie.

Să-l jelească se cuvine ?
Era nedumerită
Tot gândind la câte cele...
Cu inima azi friptă

Şi cu sufletul tăciune,
O lumină la mormânt
Drept, îi aprinde rareori,
În sinea ei reflectând:

„Gâl, gâl, gâl, pe gât, o viaţă
De soţie n-ai ştiut,
Fie-ţi ţărâna uşoară,
Că şi eu uşoară sunt

Să pornesc în lumea mare
Spre a-mi afla pereche,
Că din partea ta, bărbate,
O viaţ-am zăcut de... streche !”

Deci nu e simplă poveste,
Năravul cel din fire,
Precum se ştie de din vremi,
Nu are lecuire.

[bolache alexandru]

Subscriu la cele spuse cu observația că nu numai prozodia mi-a lăsat un gust amar ci și modul în care este abordată tema în sine...

[Ion Lazăr da Coza]

Se impun lecții temeinice de prozodie.

da Coza

[Valeria Merca]

O revenire pe text ar fi binevenită!

cu prietenie,

[Sofia Sincă]

Da, acest text a fost și în 30 dec.2015, la fel, defectuos. Câteva cuvinte schimbate, în rău... deci din rău în mai rău.

Poftim, vine noapte-ndată,
Şi pahar după pahar
Tot goleşte soţiorul,
De soaţă n-are habar;

Azi aşa şi mâine - aşa,
Până într-o bună zi,
Când de-a dreptul supărată
Către el mi se zburli:

„Ian ascultă, bărbăţele,
Ăst fel cât crezi c-o mai duci?
Te-aşteptai o seară, nouă,
În casă precum doi cuci

Am ajuns noi să trăim,
Tu pahar de la pahar,
Iară eu înghit pastile
Ca să-mi ostoiesc amar!”

Vorba-i fuse însă-n van,
Căci bărbatul nărăvit,
Tot ce ştie aia face
Făr-a putea fi oprit...

Dar cum toate-au un sfârşit,
Precum din bătrâni se ştie,
În cele din urm-ajunse
Cum a tras... pe năsălie.

Să-l jejească se cuvine?
Se-ntreba nedumerită,
Tot gândind la câte cele...
De-acum cu inima friptă

Şi cu sufletul tăciune,
O lumină la mormânt
Îi aprinde rareori,
În sinea ei reflectând:

„Gâl, gâl, gâl, pe gât o viaţă
De soţie n-ai ştiut,
Fie-ţi ţărâna uşoară,
Căci şi eu uşoară sunt

Să pornesc în lumea mare
Şi să îmi aflu pereche,
Căci din partea ta, bărbate,
O viaţ-am zăcut de... streche!”

Deci nu e simplă poveste,
Cum că năravul din fire
Nicicum n-are lecuire,
Ba chiar adevărul este.